Campionatului European de CS:GO își desemnează câștigătorii la Oradea, în cadrul celui mai mare festival de eSports din România

Autor: Cosmin Aionita | 06.07.2022
Campionatului European de CS:GO își desemnează câștigătorii la Oradea, în cadrul celui mai mare festival de eSports din România
Foto: Digital Crusade

Semifinalele și finala Campionatului European de CS:GO (Euro CS:GO), al doilea turneu european de CS:GO organizat în România, vor avea loc pe 9 și 10 iulie, la Oradea, în noua sală polivalentă Oradea Arena. Reprezentanta României, echipa OneTapGaming, se va lupta astăzi în grupe cu echipele din Muntenegru, Norvegia și Israel. Competiția Euro CS:GO face parte alături de alte competiții din Digital Crusade 2022, primul festival dedicat fenomenului eSports din România.

Programul Euro CS:GO

Cele mai bune 16 echipe europene de CS:GO au ajuns la Oradea pentru a își revendica titlul de campioană europeană și locul în cadrul Campionatului Mondial din Bali (Asia). Cele 16 echipe sunt împărțite în patru grupe, iar câștigătoarea fiecărei grupe va ajunge mai apoi în semifinale, urmând ca pe 10 iulie să aflăm cine este marea câștigătoare.

Programul campionatului Euro CS:GO este următorul:

  • 6 iulie – grupa A – România, Muntenegru, Norvegia și Israel + grupa B – Suedia, Croația, Macedonia de Nord și Luxemburg
  • 7 iulie – grupa C – Cehia, Spania, Belgia și Slovacia + grupa D – Serbia, Ucraina, Germania și Austria
  • 8 iulie – Playoff
  • 9 iulie – semifinale, orele 15:00 și 20:00
  • 10 iulie – finala Euro CS:GO 2022, ora 20:00

Fondul de premiere al campionatului de CS:GO se ridică la 25.000 dolari. Câștigătoarea Euro CS:GO 2022 va ajunge la finalul anului la Campionatul Mondial din Bali (Asia). Echipa OneTapGaming, reprezentanta României de anul acesta, a ocupat în 2021 locul secund la Campionatul Mondial din Israel.

Competiția Euro CS:GO face parte alături de alte competiții din Digital Crusade 2022, primul festival dedicat fenomenului eSports-ului din România.

Digital Crusade 2022 – cinci competiții de eSports în 5 zile de festival

Alături de Campionatul European de CS:GO, între 6 și 10 iulie vor mai avea loc alte patru competiții: Crusaders Crown, eSports Corporate, Girl Gamer European Championship și încă un turneu-surpriză. Fondul de premiere total al acestor competiții se ridică la peste 50.000 de dolari.

Toate competițiile din cadrul festivalului pot fi urmărite pe canalele de Twitch și YouTube ale Digital Crusade.

Pe lângă competițiile de eSports, participanții la festival îi vor putea asculta pe 5GANG (7 iulie), Macanache (9 iulie) și El Nino (10 iulie).

Sursa: Digital Crusade

Urmărește Go4Games.ro pe Google News