O echipă din România se bate pentru premii în valoare de 300.000 de euro în cadrul campionatului Wild Rift EMEA Champhionship 2022

Autor: Cosmin Aionita | 08.02.2022
O echipă din România se bate pentru premii în valoare de 300.000 de euro în cadrul campionatului Wild Rift EMEA Champhionship 2022

Echipa KTRL din România s-a calificat printre cele mai bune 16 echipe în cadrul turneului dedicat Europei, parte a Wild Rift EMEA Champhionship 2022. Competiția este deschisă pentru Europa, Rusia, CSI, Orientul Mijlociu, Africa de Nord și Turcia, iar cele mai bune echipe din fiecare regiune se vor lupta în marea finală din Barcelona pentru premii în valoare de 300.000 de euro.

Cele 16 echipe din Europa s-au calificat mai departe în etapa de play-off, numai două urmând să ajungă în faza finală, alături de celelalte din regiunile vizate. KTRL reprezintă România și este una dintre echipele calificate din Europa, care își propune să ajungă cât mai departe în competiție.

Distribuția echipei KTRL este următoarea: Jiachang „RiderZitto” Feng (China), Emanuel „Eman” Gohar (America), Kamil „Kamolto” Paszkowski (Polonia), Paul „Ferox” Vogel (Germania), Jannis „Jasch” Schimmel (Germania), Hoang „Dame” Nguyen (Vietman – România).

Hoang „Dame” Nguyen a spus:

Sunt foarte mândru de echipa noastră diversă, creată în România, dar care are în componență o multitudine de jucători internaționali. Am muncit extrem de mult ca să ajungem aici, dar turneul pentru noi abia acum începe și suntem siguri ca vom fi una dintre cele mai puternice echipe din Europa.

Antrenată de Jari „HUNT” Rose din Germania, echipa KTRL a reușit să se remarce după mai multe victorii notabile împotriva echipelor Supremacy (Germania), Tora (Spania) și Connecting Esports (organizație internațională).

Pe lânga KTRL, reprezentând România, celelalte 15 echipe calificate în această fază a competiției de Wild Rift sunt reprezentantele unor țări precum: Spania (5 echipe), Franța (3 echipe), Ucraina (1 echipă), Grecia (1 echipă), Cehia (1 echipă), Germania (1 echipă) și 3 echipe formate din mixuri europene și organizații internaționale.

În contextul în care scena de Wild Rift crește la nivel global, Riot Games continuă să creeze noi competiții. Wild Rift EMEA Championship 2022 este turneul oficial de Wild Rift pentru Europa, Rusia, CSI, Orientul Mijlociu, Africa de Nord și Turcia. Echipele nu vor concura doar pentru premiile totale în valoare de 300.000 de euro, ci și pentru șansa de a reprezenta EMEA în cadrul unui turneu internațional.

Sursa: Riot Games

Urmărește Go4Games.ro pe Google News