Când sosește World of Warships: Legends pe PC? Update-ul 15.3 pentru World of Warships, disponibil acum

Autor: Cosmin Aionita | 07.04.2026
Când sosește World of Warships: Legends pe PC? Update-ul 15.3 pentru World of Warships, disponibil acum
Sursa foto: Wargaming

Wargaming, dezvoltatorul și publisher-ul MMO-ului naval de top World of Warships, este încântat să anunțe că World of Warships: Legends (disponibil anterior exclusiv pe consolă și mobil) va fi lansat și pe PC, începând cu 4 mai 2026. În plus, update-ul 15.3 pentru World of Warships a sosit astăzi, aducând conținut nou, cum ar fi distrugătorul german din generația IX ZH-1, cu o putere de foc defensivă solidă, drept cea mai recentă navă disponibilă în șantierul naval. Jucătorii pot, de asemenea, să parcurgă două noi Event Pass-uri tematice pline de recompense; să se pregătească pentru Eighth Wave of Azur Lane, care include nave și comandanți noi și să se aștepte la o serie de îmbunătățiri în joc.

World of Warships: Legends pe PC

World of Warships: Legends va „naviga” și pe PC din 4 mai 2026. Acesta va fi disponibil pentru jucători începând cu 14:30 (ora României) și va aduce aceeași experiență navală plină de acțiune de pe console și mobile pe Steam, Microsoft Store și ca parte a abonamentului PC Game Pass. Jucătorii vor putea începe de la zero sau se pot conecta cu un cont existent de consolă sau mobil pentru a continua călătoria exact de unde au rămas, cu progres sincronizat între platforme.

Distrugătorul german ZH-1 sosește în Dockyard

Distrugătorul german din generația IX ZH-1 a sosit în Dockyard-ul din World of Warships, jucătorii având posibilitatea de a finaliza cele 20 de etape de construcție pentru a obține nava. Bazată pe nava istorică cu același nume care a servit în largul coastei Franței în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, ZH-1 este echipat cu mai multe turele de tun de 120 mm, capabilități puternice de atac aerian și torpile flexibile: suficientă putere de foc pentru a devasta inamicii neprevăzători atât de deasupra, cât și de sub luciul apei.

Sursa foto: Wargaming

Event Passes: Golden Week și Battle of the Coral Sea

Update-ul 15.3 pentru World of Warships dublează distracția cu nu doar unul, ci două Event Pass-uri de dine stătătoare, cu 15 niveluri pline cu recompense tematice. Căile secundare de progres pot fi accesate contra dubloni, iar finalizarea nivelurilor suplimentare ale ambelor căi va conferi recompense suplimentare.

Golden Week Event Pass include camuflaje tematice permanente, Comandantul Masaru Tadamatsu, cuirasatul japonez premium din generația VI Ise, noul efect de distrugere a inamicului Goldfall și multe altele. Pentru Battle of the Coral Sea Event Pass, jucătorii pot obține comandanți istorici notabili care au luat parte la bătălia din titlu: Robert E. Dixon și Shigekazu Shimazaki, precum și distrugătorul american premium din generația VI Monaghan, un nou camuflaj permanent și multe altele de-a lungul liniilor de progres.

World of Warships va fi disponibil și în cadrul abonamentului PC Game Pass începând cu 9 aprilie. O serie de misiuni de luptă care oferă mai multe containere, bonusuri economice consumabile și 1000 de dubloni îi vor pregăti pe noii căpitani să-și întâlnească adversarii pe mările virtuale.

Azur Lane revine în World of Warships alături de îmbunătățiri în joc

Wave 8 din Azur Lane ajunge în World of Warships, aducând nou conținut dinamic. Din 29 aprilie până pe 17 iunie, jucătorii vor putea explora o gamă largă de noi adăugiri, inclusiv șase nave tematice emblematice, skin-uri tematice, noi comandanți pregătiți să preia inițiativa în luptă și steaguri comemorative pentru ca jucătorii să-și demonstreze loialitatea.

Completând actualizarea sunt câteva alte îmbunătățiri și ajustări ale jocului. O nouă caracteristică numită Objective Points a fost adăugată la interfața de luptă și la interfața post-luptă, oferind informații despre acțiunile jucătorilor și contribuția echipei. S-au implementat modificări și în modul de joc Domination, harta Mountain Range și la portavioane pentru a îmbunătăți experiența generală de joc.

Sursa: Wargaming

Urmărește Go4Games.ro pe Google News