Când vom primi cel mai aşteptat update pentru Rocket League

Autor: Cosmin Aionita | 18.10.2018
Când vom primi cel mai aşteptat update pentru Rocket League

Odată cu schimbarea de direcţie a politicii Sony referitoare la posibilitatea de a juca multiplayer cross-platform între utilizatorii de PlayStation 4 şi posesorii altor console, din ce în ce mai mulţi producători se pregătesc să introducă o astfel de funcţionalitate în jocurile lor. Un exemplu în acest sens este Psyonix şi al lor deosebit de popular Rocket League.

De altfel, cei de la Psyonix s-au aflat în linia întâi a acestei iniţiative, Rocket League fiind unul dintre primele jocuri care au oferit multiplayer cross-platform între utilizatorii de PC şi cei de PlayStation 4 (Sony nu restricţiona decât interconectarea online cu celalalte console), dar care a îmbrăţişat această funcţie şi între PC, Nintendo Switch şi Xbox One atunci când Microsoft şi Nintendo au permis-o.

Producătorii simpaticului “fotbal cu maşinuţe” nu doresc să se oprească însă aici: aceştia au în plan introducerea în Rocket League a unui sistem de ID-uri unice, ce pot fi folosite de jucători pe orice platformă pentru care aceştia deţin jocul. Astfel, prin intermediul acestui sistem ce implică crearea unui cont pentru fiecare utilizator, numit Rocket ID, cei de la Psyonix vor să ducă conceptul de cross-platform online play la următorul nivel, permiţând jucătorilor de Rocket League să-şi creeze propriile grupuri de prieteni cu care să joace, indiferent de consola sau PC-ul pe care aceştia îl folosesc.

Deşi intenţia de a crea acest sistem Rocket ID a fost comunicată încă din primăvara acestui an, cei de la Psyonix au întâmpinat probleme în dezvoltarea sa, versiunea preliminară actuală (nelansată pentru public) neridicându-se la pretenţiile calitative ale producătorilor. Astfel, deşi disponibilitatea acestei funcţii fusese promisă iniţial pentru această toamnă, cei de la Psyonix au hotărât să o amâne până în prima parte a anului 2019.

Rocket League este disponibil acum, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One, PC (Windows şi Linux), Mac şi Nintendo Switch.

Urmărește Go4Games.ro pe Google News