Fear The Wolves – versiunea Early Access a fost amânată

Autor: Cosmin Aionita | 18.07.2018
Fear The Wolves – versiunea Early Access a fost amânată

Deşi fusese promisă pentru astăzi, versiunea Early Access a jocului Fear The Wolves, Battle Royale-ul imaginat de Vostok Games (studio format din foşti producători ai seriei S.T.A.L.K.E.R.), va mai întârzia câteva săptămâni.

Decizia s-a luat în urma consultării feedback-ului primit de echipa realizatoare pe parcursul sesiunii Closed Beta a jocului. De asemenea, până în momentul în care Fear The Wolves va intra în faza Early Access, sesiunea de test Closed Beta va rămâne activă, cei de la Vostok Games bazându-se foarte mult pe sugestiile venite din partea fanilor.

Fear The Wolves promite să îmbine regulile Battle Royale (ultimul supravieţuitor din nu mai puţin de 100 de participanţi la joc, fie solo, fie pe echipe) cu elemente distinctive, împrumutate direct din seria S.T.A.L.K.E.R.: acţiunea va avea loc într-un Cernobîl devastat de radiaţii şi va fi privită dintr-o perspectivă first person, iar, pe lângă adversari, jucătorii vor avea de înfruntat şi anomaliile caracteristice zonei, creaturi mutante, precum şi un ciclu dinamic noapte-zi.

În timp, vor fi adăugate elemente suplimentare, cum ar fi o nouă hartă, un nou mod de joc, posibilitatea de a arunca priviri după colţ sau de a te deplasa culcat, mai multe arme, echipamente, mutanţi şi vreme dinamică. Evident, cei de la Vostok Games promit că feedback-ul primit din partea comunităţii va juca un rol important în dezvoltarea viitoare a jocului.

Versiunea Early Access pentru Fear The Wolves va fi disponibilă în câteva săptămâni pentru PC, prin intermediul Steam, la un preţ echivalent cu 19,99€. Versiunea finalizată a jocului este aşteptată în cursul anului 2019 şi urmează să fie lansată atât pentru PC, cât şi pentru console.

Fear The Wolves

Urmărește Go4Games.ro pe Google News