For Honor Review: trei într-o barcă

Autor: Cosmin Aionita | 22.02.2017
For Honor Review: trei într-o barcă

În ultimii ani, Ubisoft şi-a făcut imaginea unei companii dedicate aproape în totalitate jocurilor video open world, majoritatea apariţiilor importante ale publisher-ului folosind astfel de medii de joc dechise, pline de tot felul de misiuni şi activităţi (vezi seriile Assassin’s Creed, Watch Dogs sau Far Cry). Ce-i prea mult însă strică, foarte mulţi fani acuzând Ubisoft că a început să se complacă în această situaţie, noile sale jocuri fiind doar nişte reskin-uri ale aceluiaşi fundament. Din fericire, For Honor demonstrează contrariul.

După cum deja v-aţi putut da seama, For Honor nu este un joc open world; în schimb, studioul Ubisoft Montreal continuă pe linia multiplayer trasată de Rainbow Six Siege, experimentând însă cu mecanici de joc nu neapărat noi, însă ingenios îmbinate. Astfel, avem de-a face cu elemente caracteristice categoriei de fighting games, idei împrumutate din jocurile de acţiune, dar şi componente preluate din MOBA-uri, aşternute într-un mix realizat după regulile de progresie ale titlurilor multiplayer moderne (sistem de progresie, personalizări cosmetice şi nu numai, magazin in-game etc.).

For Honor

For HonorFor Honor

For HonorFor Honor

For HonorFor Honor

For HonorFor Honor

Pe scurt, For Honor este un joc de acţiune axat în special pe latura sa multiplayer, în care trei facţiuni – cavalerii, vikingii şi samuraii – se luptă pentru supremaţia asupra unui tărâm fictiv. Lăsând la o parte realitatea istorică (sau mai degrabă ignorarea completă a acesteia), poveştii din For Honor nu i-a fost acordată o foarte mare importanţă. Tot ceea ce trebuie să ştim este că o anumita legiune a cavalerilor, condusă de un lider perfid (Apollyon), alimentează în mod constant focul confruntărilor dintre cele trei tabere.

Şi, în ceea ce priveşte partea dominantă a jocului – multiplayer-ul, abordarea narativă este absolut suficientă, oferind un pretext mulţumitor pentru a pune faţă în faţă cele trei facţiuni: cavalerii, vikingii şi samuraii, fiecare dintre acestea oferind nu mai puţin de patru eroi jucabili. Ce diferenţiază însă For Honor faţă de alte jocuri de inspiraţie medievală este sistemul de luptă implementat de Ubisoft, axat pe confruntările corp la corp.

For Honor

For HonorFor Honor

For HonorFor Honor

For HonorFor Honor

For HonorFor Honor

Astfel, fiecare clasă de eroi beneficiază de două tipuri de atac (rapid, însă nu atât de puternic, sau mai greoi, însă capabil să genereze pagube mai însemnate), precum şi de trei poziţii (stângă, dreapta sau sus) din care aceste manevre pot fi iniţiate. Schimbarea acestor posturi se realizează prin intermediul stick-ului analogic drept al gamepad-ului, un atac dintr-o anumită poziţie putând fi blocat cu usurinţă atunci când cel care se apără foloseşte poziţia opusă atacatorului. Mai exact, dacă un jucător atacă din dreapta, lovitura acestuia va putea fi respinsă plin plasarea oponentului în pozitia defensiva „de stânga”. Excepţie fac loviturile venite de sus, ce pot fi blocate plasând eroul în aceeaşi poziţie defensivă (sus).

Deşi poate părea simplistă la prima vedere, mecanica descrisă mai sus reprezintă doar temelia sistemului de lupta din For Honor, numeroasele combo-uri, mişcări speciale sau alte particularităţi ale fiecărei clase (una dintre ele fiind poziţia defensivă neutră, spre exemplu) având darul de a crea, luate împreună, un ansamblu destul de complex. La acest capitol, poate cel mai important, For Honor se aseamănă foarte mult cu jocurile de lupte de tipul Mortal Kombat sau Street Fighter, eroii necesitând timp pentru a le fi stăpânite cu adeverăt stilurile de luptă, mişcările speciale sau combinaţiile de lovituri.

For Honor

For HonorFor Honor

For HonorFor Honor

For HonorFor Honor

For HonorFor Honor

De altfel, pe lângă modurile de joc pe echipe (4vs4), omniprezente în titlurile multiplayer actuale, cum ar fi Dominion, Skirmish sau Elimination, For Honor pune accentul şi pe confruntările intime dintre jucători, prin modurile Brawl (2vs2) sau Duel (1vs1), ultimul, în special, fiind foarte asemănător cu jocurile de lupte de care aminteam mai devreme. Se creează astfel iluzia unui titlu foarte potrivit pentru jocul competitiv, în care singurul element ce poate diferenţia doi jucători ar trebui să fie îndemânarea acestora.

Totuşi, spre deosebire de jocurile gen Street Fighter, For Honor nu reuşeşte să atingă acest obiectiv din cauza câtorva decizii greu de explicat. În primul rând, mai toate titlurile de acest tip, pentru a elimina orice deficienţe legate de conexiunile online, oferă un mod de joc competitiv local, folosit pentru meciurile cu adevărat competitive. Deşi iniţial Ubisoft anunţase că For Honor va beneficia de multiplayer splitscreen, această caracteristică a fost eliminată pe parcursul dezvoltării, singura opţiune rămasă pentru multiplayer fiind online play.

For Honor

For HonorFor Honor

For HonorFor Honor

For HonorFor Honor

For HonorFor Honor

Iar această abordare exclusiv online, din păcate, nu a constituit niciodată cea mai „corectă” metodă de a departaja jucătorii, prea multi factori externi putând influenţa rezultatul unei lupte (lag, stabilitatea serverelor, deconectări etc.). Mai mult, Ubisoft a recurs pentru For Honor la un sistem online bazat pe conexiuni P2P, fără a implementa servere dedicate. Evident, nici această decizie nu ajuta jocul să-şi atingă adevăratul potenţial. Nu mai vorbim de posibilitatea de a juca într-o reţea locală (LAN), opţiune prezentă în Rainbow Six Siege, însă complet si inexplicabil omisă din For Honor.

For Honor se desfăşoară exclusiv online, deconectarea de la serverele Ubisoft oprind imediat desfăşurarea oricărui mod de joc, inclusiv cea a campaniei single player! Despre aceasta însă, vom discuta un pic mai târziu. Chiar şi cu această dependenţă de online, anumite opţiuni nu funcţionează chiar cum ar trebui, procesul de matchmaking fiind, câteodată, prea lent. Din fericire, chiar dacă For Honor nu preia suportul LAN din Rainbow Six Siege, sistemul de progresie din joc este puternic influenţat de precedenta creaţie a celor de la Ubisoft Montreal.

For Honor

For HonorFor Honor

For HonorFor Honor

For HonorFor Honor

For HonorFor Honor

Astfel, atât clasele de eroi suplimentare, cât şi echipamentul de luptă (ce poate influenţa caracteristicile personajului) pot fi deblocate cu ajutorul monedei in-game Steel, ce este câştigată la sfarşitul meciurilor sau pe parcursul campaniei. Adăugaţi acestora şi elementele decorative numeroase si obtineţi o motivare destul de puternică pentru a investi serios într-un erou pentru a-l personaliza după propriile gusturi. Există şi un editor dedicat realizării propriului blazon, uşor de folosit, cu ajutorul căruia se pot crea embleme destul de atrăgătoare din punct de vedere vizual. Ar fi fost şi mai plăcut dacă aceste blazoane ar fi putut fi imprimate şi pe veşmintele purtate în luptă de proprii eroi.

Să revenim însă la campania din For Honor, prezentată sub forma unui Story Mode ce oferă trei capitole mari (câte unul dedicat fiecărei dintre cele trei facţiuni), totalizând nu mai puţin de 18 misiuni. Chiar dacă povestea nu va primi niciun premiu, este de admirat faptul că aceasta există, având în vedere orientarea clară spre multiplayer a acestui joc.

For Honor

For HonorFor Honor

For HonorFor Honor

For HonorFor Honor

For HonorFor Honor

Misiunile din Story Mode sunt punctate de secvenţe cinematice foarte bine realizate, structura campaniei fiind gândită drept un tutorial extins, capabil să familiarizeze jucătorii cu anumite clase de personaje şi mecanici de joc. Astfel, chiar dacă poţi termina toate cele trei capitole majore în doar câteva ore, multe dintre decorurile din misiuni fiind similare cu ce întâlnim în hărţile multiplayer, Ubisoft merită laude pentru includerea acestui Story Mode, în mod clar mai reuşit decât alte încercări în domeniu (vezi primul Titanfall).

Nu în ultimul rând, For Honor se prezintă neaşteptat de bine din punct de vedere grafic, cu personaje detaliate, medii de joc destul de vii şi o calitate vizuală mult peste media jocurilor dedicate în special componentei multiplayer. Performanţa este de asemenea constantă (aspect important intr-un titlu multiplayer), For Honor rulând la 30fps pe console. Posesorii de PC-uri puternice pot urca la un framerate de 60 de cadre pe secundă, câteva elemente grafice, precum unele texturi, fiind de asemenea îmbunătăţite pe o astfel de platformă.

For Honor

For HonorFor Honor

For HonorFor Honor

For HonorFor Honor

For HonorFor Honor

Sunetele sunt de calitate, cu toate urletele de durere şi strigătele de război la care le-ai putea aştepta de la o confruntare sângeroasă între astfel de armate medievale. Dialogurile sunt însă inconsistente, unele fiind foarte bine interpretate (cum ar fi cele din campania cavalerilor, unde veţi putea recunoaşte şi inconfundabila voce a lui Liam O’Brien, nimeni altul decat War din Darksiders), iar altele, precum cele din campania vikingilor, fiind demne de un film de categorie C.

Jucând For Honor, nu poţi sa nu apreciezi faptul că Ubisoft a încercat ceva nou, mai ales în contextul istoriei recente a companiei. De asemenea, pe lângă sistemul de luptă inedit şi progresia adecvată, se remarcă şi efortul investit într-o campanie funcţionala, o raritate în aria jocurilor concepute în principal pentru multiplayer. Din păcate, infrastructura online pe care a fost construit For Honor, şubredă şi inconstantă, impiedică noul joc al celor de la Ubisoft să-şi atingă adevăratul potenţial.

For Honor

Părţi pozitive
  • subiect original, cu elemente totuşi familiare
  • sistemul de luptă
  • sistem de progresie stufos
  • Story Mode funcţional
  • boţi pentru antrenament
  • microtranzacţiile nu sunt neapărat necesare
  • aspect grafic solid
Părţi negative
  • dependenţa totală de infrastructura online
  • fără niciun fel de multiplayer local sau offline
  • potenţial narativ irosit
  • calitatea scăzută a unor dialoguri din campaniile cu vikingii şi samuraii