Heroes of The Storm intră în faza Closed Beta

Autori: Cosmin Aionita, Liviu - Andrei Mihai | 15.01.2015
Heroes of The Storm intră în faza Closed Beta

Blizzard Entertainment a anunţat pornirea sesiunii de testare closed beta în regiunile americane şi europene pentru Heroes of The Storm. Pentru cine nu ştie, Heroes of The Storm este viziunea celor de la Blizzard asupra conceptului de joc MOBA (Multiplayer Online Battle Arena), popularizat de titluri precum League of Legends sau Dota 2. Jocul va fi accesibil în regim Free-to-play şi va oferi eroi popularizaţi de jocurile lansate de Blizzard Entertainment în ultimii 20 de ani.

Trecerea de la versiunea alpha la noul closed beta vine cu o serie de noutăţi, disponibile începând cu 14 ianuarie 2015 în regiunile mai sus amintite. Iată ce este nou în closed beta-ul Heroes of The Storm:

Un nou câmp de bătălieSky Temple este o nouă hartă cu decor deşertic, care îndeamnă jucătorii să captureze şi să controleze o serie de temple antice. Odată capturate, aceste temple trag cu raze de energie devastatoare în inamici.
Un nou erouThrall, Căpetenia Hoardei, este cel mai nou erou care se alătură bătăliei din Nexus, cu abilităţi speciale precum Chain Lightning, Windfury şi Earthquake.
Hero League – Acest nou mod de joc Ranked permite jucătorilor (minimum nivelul 30 şi cu cel puţin 10 eroi deţinuţi) să se înfrunte, singuri sau în party-uri de câte maximum cinci persoane, în competiţii ranked, meciuri desfăşurate împotriva altor jucători de nivel similar.
Draft Mode – mod ce va permite construirea unei componenţe competitive pentru propria echipă, potrivită a neutraliza alegerile adversarului şi a domina obiectivele de pe câmpul de luptă.

Mai multe detalii despre acest Heroes of The Storm closed beta puteţi găsi în clipul video de mai jos. În curând, Go4games vă va oferi şansa de a vă alătura acestui closed beta test.

Heroes of The Storm permite jucătorilor să intre în pielea eroilor favoriţi din universurile Warcraft, StarCraft sau Diablo şi să lupte în Nexus, o dimensiune ce reuneşte elemente din toate aceste lumi. La momentul de faţă, Heroes of The Storm oferă şase câmpuri de bătălie (ce includ diferite obiective capabile să schimbe complet strategia şi modul de abordare a fiecărei hărţi în parte), precum şi 32 de eroi, personalizabili cu ajutorul unei varietăţi de skin-uri şi mount-uri. Noi hărţi şi eroi vor fi adăugaţi în curând.