The Elder Scrolls Online, gratuit timp de o săptămână

Autor: Cosmin Aionita | 19.04.2022
The Elder Scrolls Online, gratuit timp de o săptămână
Foto: Bethesda

The Elder Scrolls Online, MMORPG-ul lansat de Bethesda și ZeniMax Online Studios, este disponibil în mod gratuit pentru următoarea săptămână, până pe 26 aprilie 2022. În tot acest interval, jucătorii pot încerca atât jocul de bază, cât și expansion-ul Morrowind, atât pe PC, prin intermediul Steam, cât și pe consolele PlayStation 5 și PlayStation 4, prin PlayStation Store.

În această perioadă de trial gratuit, puteți experimenta jocul cu patru clase diferite și aveți acces la porțiunile Battlegrounds și Allliance War PvP. Puteți explora toate zonele din jocul de bază, Skyrim, Hammerfell etc., precum și insula Vvadernfell, adăugată în expansion-ul Morrowind.

De asemenea, în tot acest interval, beneficiați de o reducere semnificativă (70%) din prețul jocului de bază, disponibil acum pentru numai 5,99€ (Steam, PC) sau 26,97 lei (PlayStation Store, PS4/PS5). Cei care doresc întreaga experiență, pot apela la bundle-ul The Elder Scrolls Online: Blackwood, ce include jocul de bază și expansion-urile Morrowind, Summerset, Elsweyr, Greymoor și Blackwood, la un preț redus cu 75%: 16,49€ (Steam, PC) sau 85,76 lei (PlayStation Store, PS4/PS5).

Această perioadă de trial gratuit oferă ocazia jucătorilor să se familiarizeze cu lumea din The Elder Scrolls Online înainte ca următorul expansion major să-și facă apariția. Așteptat în luna iunie a acestui an, High Isle va duce jucătorii în arhipelagul Systres, un loc complet nou, care nu a mai fost reprodus în niciun joc anterior din seria Elder Scrolls.

Sursa: PC Gamer

Urmărește Go4Games.ro pe Google News