Varianta beta a jocului Apex Legends: Mobile a fost lansată în Filipine

Autor: Vlad Ionescu | 21.05.2021
Varianta beta a jocului Apex Legends: Mobile a fost lansată în Filipine
Foto: Electronic Arts

Vestea că jocul Apex Legends va beneficia și de o versiune de mobile, cu un conținut exclusiv și evenimente proprii, a fost un motiv de bucurie pentru mulți gameri. Deși producătorii nu au oferit încă o dată exactă de lansarea a jocului, variantele closed-beta au început să apară pe Android, acolo unde utilizatorii pot testa jocul ce urmează a fi lansat.

Prima țară ca s-a bucurat de acces cu regim închis la Apex Legends Mobile a fost India, iar acum se pare că o altă țară va beneficia de acces la noul titlu. Electronic Arts a trimis invitații către o selecție de jucători din Filipine, numărul acestora nefiind precizat de către companie. Astfel, invitațiile au fost trimise jucătorilor care s-au pre-înregistrat pe Google Play și au urmat instrucțiunile celor de la EA. Momentan, nu există nicio versiune beta pentru iOS, Android fiind singurul sistem de operare prin care gamerii pot accesa mai rapid varianta de mobil a jocului.

Utilizatorii selectați pentru Closed Beta au fost notificați!

Jucătorii din Filipine ar fi trebuit să primească o notificare cu privire la accesul în joc, însă nu toți utilizatorii au primit-o. Așadar, cei care nu au primit notificare au mai avut și varianta de a accesa pagina jocului din Google Play și să verifice disponibilitatea jocului în magazin.

Electronic Arts a confirmat faptul că varianta de mobil a jocului Apex Legends se va lansa spre sfârșitul anului 2021, oferindu-le dezvoltatorilor suficient timp pentru a pregăti un joc cât mai bun. Conform lui Chad Greiner, game director-ul responsabil pentru Apex Legends, jocul de mobil va fi o versiune nouă, concepută special pentru ecranele de mici dimensiuni, și nu va fi doar un remake al varientei de PC și console. Fiind un joc separat, utilizatorii de pe PC și console nu vor juca împotriva celor de pe telefone.

Sursa: DotEsports.com

Urmărește Go4Games.ro pe Google News