The Cave Review: aventură şi poveşti întunecate

| 06.02.2013
The Cave Review: aventură şi poveşti întunecate

Ron Gilbert este un nume sonor pentru cei ce au o oarecare vechime în lumea jocurilor video. El este creatorul unor jocuri adventure renumite precum seria Monkey Island, Maniac Mansion sau Day of the Tentacle. Ei bine, faptul că Ron Gilbert a fost unul dintre oamenii-cheie în dezvoltarea lui The Cave a fost şi elementul principal care a pus acest joc pe lista de dorinţe a multor gameri.

The Cave, jocul ce tocmai a fost lansat de studioul Double Fine, este descris oficial ca fiind un joc platformer-adventure. Cred totuşi că o descriere mai realistă ar fi „puzzle-platformer cu mici accente de adventure”. Vom afla în continuare şi de ce.

The Cave

Jocul începe cu vocea suavă a naratorului poveştii, care are grijă să se prezinte. Aşa aflăm că de fapt ascultăm însăşi vocea lui The Cave. The Cave este… o peşteră vorbitoare şi vorbăreaţă, iar umorul său poate fi asimilat imediat stilului lui Ron Gilbert.

Pentru a începe aventura prin peştera necunoscută jucătorul trebuie să aleagă un număr de trei din cele şapte personaje oferite de joc: Monk, Adventurer, Hillbilly, Scientist, Twins, Knight şi Time Traveler. Fiecare dintre aceşti eroi are o abilitate specială şi un motiv diferit pentru a explora The Cave – spre exemplu, Knight-ul este în căutarea unei săbii importante iar abilitatea sa specială este invincibilitatea, The Scientist este pe cale să facă o descoperire ştiinţifică importantă iar abilitatea sa este hacking-ul aparatelor electronice. Cât despre Time Traveler, ea doreşte să schimbe istoria pentru a salva viitorul lumii, iar abilitatea sa este trecerea prin obiecte. Parcurgerea poveştilor acestor personaje prezintă până la urmă câte un secret întunecat al fiecăruia dintre cele şapte personaje, peştera fiind un mijloc de naraţiune plin de simbolism.

The Cave

În funcţie de personajele alese, se întâmplă ca jucătorul să poată rezolva o problemă în mai multe moduri, însă acestea nu schimbă foarte mult datele problemei sau timpul de rezolvare a nivelului. Spre exemplu, The Scientist poate sparge sisteme informatice pentru a deschide uşi, în timp ce Time Traveler-ul poate trece prin ele. Altfel deschiderea uşilor se realizează prin acţionarea unor manete.

Cele trei personaje alese la începutul jocului influenţează aproape jumătate din nivelurile jocului (în număr total de şapte). Asta pentru că fiecare dintre cele şapte personaje posibile are creat un nivel propriu în care el joacă rolul principal şi îşi duce misiunea la capăt utilizându-şi abilitatea specială. Practic la prima trecere prin The Cave vom avea parte de 4 niveluri generale (pe care le vom juca la fiecare altă rejucare) şi 3 niveluri personalizate pentru fiecare din cele trei personaje alese. La următoarele rejucări (cu alte personaje), cele trei nivele personalizate vor fi cu totul altele.

The Cave

Ca gameplay, The Cave este la bază un puzzle-platformer. Elemente de adventure există, însă nimic spectaculos sau complex. Toate obiectele ce pot fi folosite sunt marcate cu ajutorul unui text alb descriptiv, iar în afară de torţe (care se găsesc într-un număr foarte mare), aproape toate obiectele găsite într-un nivel folosesc la rezolvarea sa. De asemenea, personajele nu au un sistem de inventar ci pot căra câte un singur obiect la un moment dat. Aparenţa de adventure este oferită de natura misiunilor – fură comoara păzită de dragon şi oferă-i-o prinţesei pentru a-i dovedi iubirea – şi de replicile personajelor întâlnite pe parcursul jocului, în frunte cu naratorul însuşi.

Puzzle-urile sunt realizate cu inteligenţă şi umor şi au diverse niveluri de dificultate, însă există foarte puţine şanse ca jucătorul să nu reuşească să continue vreun nivel de unul singur. Iar acele puţine şanse nu sunt din vina jucătorului, ci mai degrabă din cauza felului în care au fost realizate unele dintre puzzle-uri. Unele dintre ele chiar sunt lipsite de intuitivitate. Spre exemplu, fără să dau foarte multe detalii, un personaj trebuie urcat într-un vehicul şi împins la vale printr-un tunel – dacă jucătorul nu selectează personajul din vehicul înainte ca acesta să ajungă în tunel, jocul nu îi va permite să-l mai selecteze (deci să pună camera pe el) până ce se întoarce din tunel. Din această cauză jucătorul nu poate vedea cum arată secţiunea de nivel prin care trece respectivul personaj, ba chiar poate crede că acea secţiune nu este vizibilă în joc şi poate presupune că puzzle-ul necesită o altă rezolvare.

The Cave

Din punct de vedere grafic, The Cave este reuşit iar confluenţă stilului grafic cu sunetul conferă jocului o atmosferă misterioasă şi atractivă. Design-ul nivelurilor este şi el drăguţ, însă de multe ori repetitiv, iar distanţele ce trebuie parcurse pentru a rezolva un puzzle sunt foarte mari şi pline de verticalitate. Deplasarea pe verticală (de obicei pe scări şi funii) este înceată şi poate deveni enervantă.

Mai mult decât atât, de câteva ori am fost nevoit să îmi folosesc toate cele trei personaje pentru rezolvarea unui puzzle, ceea ce nu ar fi fost deloc un lucru rău dacă nu s-ar fi tradus în „am parcurs de trei ori acelaşi drum lung cu trei personaje diferite”. Din păcate personajele nu au funcţie de follow, lucru care ar fi ajutat în acest caz. De asemenea, cadrul de vizualizare (camera) nu poate fi mutat manual, ci este întotdeauna centrat pe personajul selectat.

The Cave

O altă problemă a jocului este că există mai multe bug-uri de coliziune a personajelor cu mediul înconjurător, fapt ce m-a obligat de două ori să reiau jocul de la ultimul save. Există şi nişte bug-uri mai grave care fac imposibilă avansarea în joc chiar şi după reluarea checkpoint-ului. De exemplu, dacă într-o secţiune a unui anumit nivel jucătorul iese şi intră in joc, nu i se va deschide o uşă importantă. Până la un patch inevitabil, cei de la Double Fine oferă pe forumul lor asistenţă pentru repararea jocului în aceste cazuri.

Jocul poate fi controlat prin mai multe metode – tastatură, mouse, gamepad sau orice combinaţie între ele. Eu am preferat să folosesc mouse-ul şi am fost surprins să realizez că acest tip de control funcţionează mai bine decât m-aş fi aşteptat. În acest mod de control personajele pot fi controlate ca într-un point&click prin click-stânga al mouse-ului, dar de asemenea pot fi controlate pas cu pas ţinând butonul apăsat şi mişcând cursorul în direcţia dorită. Schimbarea între cele trei personaje se face extrem de uşor, prin apăsarea unui buton numeric sau mişcarea rotiţei de scroll. Există totuşi şi nişte lucruri mai dubioase în modul de control, unul dintre ele fiind modul rapid de a coborî scări, care de multe ori nu funcţionează.

The Cave

O adiţie interesantă, dar ciudat implementată, este modul de joc cooperativ pentru până la trei jucători simultan. Acest mod de joc este disponibil doar local, pe acelaşi calculator (sau consolă), iar controlul personajelor se poate face simultan doar în cazul în care ambele personaje sunt în vizorul camerei (ce urmăreşte un singur personaj) în acelaşi timp. Altfel, dacă personajele se află la distanţă una de cealaltă, cei doi sau trei jucători trebuie să joace „cu rândul”. O abordare splitscreen sau online ar fi adus un cu totul alt nivel de experienţă modului cooperativ.

Cu toate acestea, The Cave nu este un joc rău, dar putea fi un joc mai bun. Umorul este punctul său forte, iar puzzle-urile sunt, de cele mai multe ori, foarte inteligent realizate. Per total este o experienţă plăcută dar care suferă de pe urma unor decizii de design îndoielnice. Nu pot înţelege cine ar fi putut crede că pentru a trece prin cele şapte poveşti ale personajelor este o idee bună să rejoci de trei ori cele patru nivelurile generale şi de două ori nivelurile a doi dintre eroi (sunt şapte personaje, iar din două completări ale jocului putem termina doar poveştile a şase dintre ele).

The Cave

Părţi pozitive
  • umor de calitate
  • atmosferă de poveste
  • puzzle-uri inteligente
Părţi negative
  • repetitivitatea acţiunilor devine frustrantă
  • este nevoie de trei rejucări pentru a trece prin toate misiunile
  • mod cooperativ prost implementat