Trine 4: The Nightmare Prince are dată de lansare!

Autor: Cosmin Aionita | 09.08.2019
Trine 4: The Nightmare Prince are dată de lansare!

Modus Games şi studioul independent Frozenbyte au dezvăluit data de lansare pentru cel de-al patrulea joc al seriei Trine. Astfel, Trine 4: The Nightmare Prince va fi disponibil începând cu 8 octombrie 2019. Cu această ocazie, a fost publicat şi un nou trailer pentru joc, pe care îl puteţi viziona în continuare.

Trine 4: The Nightmare Prince îi va aduce din nou în prim plan pe cei trei eroi – vrăjitorul Amadeus, cavalerul Pontius şi hoaţa Zoya –, chemaţi din nou la datorie de Astral Academy cu misiunea de a-l găsi pe Prinţul Selius, ale cărui coşmaruri întunecate au început să se materializeze în lumea reală, ameninţând integritatea acesteia.

Pentru Trine 4, cei de la Frozenbyte au decis să abandoze abordarea tridimensională din Trine 3: The Artifacts of Power şi să revină la stilul de joc 2,5D care a consacrat primele două titluri ale seriei. Nu vor lipsi elementele emblematice ale jocurilor Trine, precum puzzle-urile variate, decorurile parcă venite din basme, numeroase bătălii cu boşi imenşi sau o nouă coloană sonoră a compozitorului muzicii din trilogia iniţială. De asemenea, pentru prima oară în cadrul unui titlu al seriei, Trine 4: The Nightmare Prince va putea fi abordat în mod cooperativ de către patru jucători, atât online, cât şi local, pe acelaşi sistem.

Trine 4: The Nightmare Prince va fi lansat pe 8 octombrie 2019, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One, Nintendo Switch şi PC. Tot atunci va fi disponibil şi pachetul Trine: Ultimate Collection, ce va include Trine: Enchanted Edition, Trine 2: Complete Story, Trine 3: The Artifacts of Power şi Trine 4: The Nightmare Prince.

Trine 4: The Nightmare Prince

 

Urmărește Go4Games.ro pe Google News