Deus Ex: Mankind Divided – trailer final înainte de lansare

Autor: Cosmin Aionita | 19.08.2016
Deus Ex: Mankind Divided – trailer final înainte de lansare

Mai avem doar câteva zile de aşteptat până când Deus Ex: Mankind Divided, cel mai nou joc al studioului Eidos Montreal, va fi disponibil pe piaţă. Până atunci, Square Enix a mai publicat un trailer final pentru Deus Ex: Mankind Divided, permiţându-ne să-l mai admirăm încă o dată pe Adam Jensen în acţiune, înainte de momentul când vom avea ocazia să-l controlăm direct.

Acţiunea din Deus Ex: Mankind Divided va avea loc în 2029, la doi ani după evenimentele din Human Revolution, în rolul principal revenind Adam Jensen. Acesta va face parte din Task Force 29, o nouă divizie a Interpolului însărcinată cu lupta împotriva unui nou tip de terorism. Jensen nu are însă încredere deplină în colegii din Task Force 29, oferind informaţii secrete şi către The Juggernaut Collective, o altă organizaţie secretă.

Jensen îşi va putea îmbunătăţi si de această dată abilităţile prin intermediul implanturilor artificiale, acestea urmând să fie prezente în număr dublu faţă de Human Revolution. Elementele de RPG caracteristice seriei vor fi complementate de diversitatea locaţiilor în care Jensen va avea ocazia să călătorească în noul joc: Utulek Station din Praga (Cehia), spre exemplu, este o mahala locuită de indivizii cu implanturi artificiale.

Deus Ex: Mankind Divided va fi lansat pe 23 august 2016, pentru PlayStation 4, Xbox One şi PC.

Deus Ex Mankind Divided