Haven, un RPG “de dragoste” ce va putea fi jucat cu persoana iubită

Autor: Cosmin Aionita | 20.02.2019
Haven, un RPG “de dragoste” ce va putea fi jucat cu persoana iubită

The Game Bakers, studioul independent din spatele jocului de acţiune Furi (disponibil în momentul de faţă pentru PC, PlayStation 4 – unde a fost oferit şi abonaţilor PlayStation Plus –, Xbox One şi Nintendo Switch), a dezvăluit noul său proiect: Haven.

Haven promite să fie fundamental diferit faţă de Furi, fiind vorba, de această dată, despre un RPG cu elemente de aventură, pe care producătorii îl descriu drept o poveste despre dragoste, răzvrătire împotriva regulilor şi… mâncare.

Jucătorii vor intra în pielea unui cuplu care, pentru a-şi salva povestea de iubire, se refugiază pe o planetă pierdută. În ciuda condiţiilor aspre, singurul lucru care contează pentru aceste personaje este să rămână împreună. Haven va putea fi abordat atât solo, cât şi în mod co-op, producătorii recomandând să împărtăşiţi experienţa jocului cu acea persoană specială din viaţa dvs.

The Game Bakers lucrează deja de doi ani la acest titlu, mai multe detalii despre joc urmând să fie dezvăluite în curând. Haven va fi lansat pentru PC şi console.

Haven

HavenHaven

HavenHaven

Urmărește Go4Games.ro pe Google News