Alan Wake, în sfârşit anunţat pentru PC!

| 15.12.2011
Alan Wake, în sfârşit anunţat pentru PC!

După ce în cadrul ceremoniei de decernare a premiilor Video Game Awards 2011 Remedy Entertainment a anunţat un nou joc al seriei Alan Wake – Alan Wake’s American Nightmare, iată că studioul finlandez vine cu o nouă surpriză, dedicată de această dată gamerilor de PC.

Este vorba despre confirmarea ediţiei de PC a titlului Alan Wake original, iniţial anulată în momentul în care Microsoft s-a hotărât să transforme jocul într-o exclusivitate pentru Xbox 360. Iată că acum, la aproape doi ani de la lansarea pe consolă, Alan Wake scapă de limitările acestei platforme, putându-se „desfăşura în voie” pe PC.

La vremea apariţiei, Alan Wake se număra printre cele mai aratoase titluri de console, Remedy promiţând îmbunătăţiri şi finisări suplimentare pentru ediţia de PC a jocului. Mai mult, Alan Wake va fi livrat pe PC împreună cu cele două pachete de conţinut suplimentar lansate pe Xbox Live – The Signal şi The Writer.

Alan Wake PC

Alan Wake spune povestea unui scriitor de romane horror, rămas în pană de inspiraţie. Acesta, împreuna cu soţia sa Alice, se refugiază într-o vacanţă în orăşelul Bright Falls. Lucrurile se complică însă când Alice dispare într-un mod misterios, iar Alan găseşte paginile unui manuscris a cărui poveste se transformă în realitate.

Mai sus puteţi admira primul screenshot din ediţia de PC a lui Alan Wake, ce va fi lansată în prima parte a anului 2012 prin intermediul Steam.

Urmărește Go4Games.ro pe Google News