Alan Wake’s American Nightmare debutează la VGA 2011

| 13.12.2011
Alan Wake’s American Nightmare debutează la VGA 2011

Alan Wake a fost unul dintre cele mai reuşite titluri de Xbox 360 ale anului trecut, echipa de la Remedy Entertainment reuşind să aducă la viaţa prin joc acel tip de atmosferă caracteristică romanelor lui Stephen King. Totuşi, Alan Wake nu s-a bucurat de succesul comercial preconizat, vânzările retail fiind mai degrabă dezamăgitoare.

Salvarea a venit prin includerea jocului în oferta de titluri ce puteau fi descărcate de pe Xbox Live, precum şi prin oferirea unor coduri de download gratuite în anumite pachete ale consolei Xbox 360. Tocmai din această cauză s-a luat decizia ca următoarea aventură a lui Alan Wake, anunţată în cadrul Video Game Awards 2011, să se bazeze exclusiv pe distribuţia digitală, Alan Wake’s American Nightmare urmând să fie lansat prin intermediul Xbox Live Arcade (exclusiv pentru Xbox 360).

La fel ca în titlul precedent, scriitorul Alan Wake trebuie să-şi înfrunte propriile coşmaruri, descrise în paginile romanelor sale. Va fi păstrată mecanica prin intermediul căreia monştrii devin vulnerabili abia după ce sunt expuşi la lumina lanternei lui Wake, arsenalul acestuia fiind de asemenea extins. Mai multe detalii în trailerul de mai jos.

Alan Wake’s American Nightmare va fi lansat în prima parte a anului 2012.

Urmărește Go4Games.ro pe Google News