Call of Duty: Advanced Warfare – dezvăluirea modurilor multiplayer

Autor: Cosmin Aionita | 12.08.2014
Call of Duty: Advanced Warfare – dezvăluirea modurilor multiplayer

Activision a dezvăluit componenta multiplayer a jocului Call of Duty: Advanced Warfare, jocul celor de la Sledgehammer Games dorindu-se a fi o nouă revoluţie din acest punct de vedere.

În primul rând, mişcarea propriu-zisă a personajului controlat va suferi modificări importante, acesta urmând să beneficieze de mobilitatea sporită pe care o va oferi exoscheletul purtat. Acesta va permite realizarea de salturi spectaculoase, planări, eschive, încurajând astfel dezvoltarea pe verticală a jocului.

De asemenea, Sledgehammer Games a afirmat că Advanced Warfare va oferi cele mai complexe opţiuni de personalizare multiplayer din toata seria Call of Duty de până acum. Pe lângă alegerea loadout-urilor, jucătorii îşi vor putea personaliza soldatţii şi la nivel vizual, prin intermediul sistemului Create-an-Operator. Acesta va oferi numeroase modele de căşti, îmbrăcăminte, încălţări şi alte echipamente, numai bune pentru a evidenţia propriul soldat de cei ai prietenilor.

În ceea ce priveşte modurile de joc, Call of Duty: Advanced Warfare se laudă cu nu mai puţin de 12 astfel de posibilităţi, dintre care nu vor lipsi clasicele Capture the Flag, Hardpoint, Team Deathmatch, Domination sau Search and Destroy, dar nici moduri noi precum Uplink sau Momentum.

De asemenea, Activision a anunţat şi Call of Duty: Advanced Warfare Day Zero Edition, o ediţie specială a jocului ce va putea fi achiziţionată de toţi cei care au precomandat jocul cu o zi mai devreme faţă de data de lansare anunţată. Această versiune va oferi acces la multiplayer cu 24 de ore în avans, precum şi bonusuri precum dublarea punctelor de experienţă acumulate în acea perioadă.

Call of Duty: Advanced Warfare va fi lansat pe 4 noiembrie 2014, pentru PC, PlayStation 4, PlayStation 3, Xbox One şi Xbox 360.