Call of Duty: Black Ops 4 – Blackout poate fi jucat gratuit şi primeşte o nouă hartă

Autor: Cosmin Aionita | 02.04.2019
Call of Duty: Black Ops 4 – Blackout poate fi jucat gratuit şi primeşte o nouă hartă

Activision şi studioul Treyarch au anunţat lansarea unei noi hărţi pentru modul de joc Blackout din Call of Duty: Black Ops 4. Este vorba despre Alcatraz, aceasta adaptând faimoasa închisoare modului de joc Battle Royale, chiar dacă este mai redusă ca dimensiuni decât harta originală dedicată modului Blackout.

Îmbucurător este că harta Alcatraz este oferită gratuit tuturor posesorilor jocului, mai întâi pe PlayStation 4, urmând ca şi restul platformelor să o primească în curând.

Aceasta nu este însă singura vesta bună legată de Call of Duty: Black Ops 4: începând de astăzi şi până la sfârşitul lunii aprilie, doritorii vor putea descărca şi juca gratuit componenta Blackout a acestui joc. Blackout este o versiune a modului de joc Battle Royale special concepută pentru Call of Duty: Black Ops 4, fiind puternic inspirată din personajele şi evenimentele din subseria Black Ops.

Call of Duty: Black Ops 4 este disponibil în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One şi PC.

Urmărește Go4Games.ro pe Google News