Call of Duty: Black Ops Cold War este noul joc al seriei Call of Duty

Autor: Cosmin Aionita | 20.08.2020
Call of Duty: Black Ops Cold War este noul joc al seriei Call of Duty

După o perioadă mult mai lungă de așteptare decât eram obișnuiți, se pare că Activision este în sfârșit gata de a anunța noul joc al seriei Call of Duty. Publisher-ul a dezvăluit titlul acestui nou joc – Call of Duty: Black Ops Cold War –, dezvăluirea completă urmând să aibă loc săptămâna viitoare, pe 26 august, prin intermediul Call of Duty: Warzone, componenta multiplayer de tip Battle Royale a acestei serii.

Un nou joc de la studioul Treyarch

Conform zvonurilor apărute până acum, Cold War ar urma să folosească motorul grafic inaugurat de Infinity Ward în Call of Duty: Modern Warfare (2019), însă de procesul de dezvoltare este condus de studioul Treyarch, susținut de Raven Software.

Gurile rele spun că Treyarch ar fi preluat sarcinile de producție după ce Raven Software și Sledgehammer Games nu s-au descurcat singure. De altfel, nici în tabăra Treyarch lucrurile nu au fost liniștite: după 13 ani, Jason Blundell, unul dintre conducătorii studioului, a “părăsit corabia” în luna martie a acestui an. Din fericire, plecarea acestuia nu ar trebui să aibă vreun efect major asupra dezvoltării propriu-zise a noului Call of Duty.

Zvonuri, zvonuri și iar zvonuri

Dacă ar fi să ne luăm după informațiile scăpate pe Internet, Call of Duty: Black Ops Cold War ar trebui să se exploreze Războiul din Vietnam, mult mai în detaliu decât primul joc al subseriei Black Ops. Cold War ar urma să fie mult mai realist, ba chiar bazat pe unele evenimente reale. De asemenea, zvonurile indică faptul că acest nou Call of Duty ar urma să fie mult mai violent și șocant decât Modern Warfare de anul trecut.

Conform YouTuber-ului Xclusive Ace, Cold War ar urma să includă o campanie single player, multiplayer-ul competitiv tradițional, modul Zombies, dar și acces la componenta Battle Royale Call of Duty: Warzone.

Cel mai probabil, vom afla toate aceste detalii pe 26 august, atunci când Activision va prezenta, în mod oficial, Call of Duty: Black Ops Cold War.

Sursa: Darkside of Gaming

Urmărește Go4Games.ro pe Google News