Call of Duty: WWII, dezvăluit oficial

Autor: Cosmin Aionita | 27.04.2017
Call of Duty: WWII, dezvăluit oficial

După cum a fost promis, Activision a dezvăluit ieri seară, în mod oficial, viitorul titlu al seriei Call of Duty. Astfel, după cum lasă de înţeles şi numele, Call of Duty: WWII se va întoarce la rădăcinile seriei, acţiunea urmând să se desfăşoare în diferite locaţii ale teatrului european al celui de-al Doilea Război Mondial.

Scopul celor de la Sledgehammer Games este de a livra, prin intermediul lui Call of Duty: WWII, o doză serioasă de realism, autenticitate şi intensitate cinematică, la o scară nemaivăzută până acum. Este promisă o experienţă cinematică capabilă să capteze perfect eroismul soldaţilor care au luptat în conflictul care a schimbat lumea pentru totdeauna; acţiunea va fi trăită din perspectiva faimoasei Divizii 1 Infanterie a armatei Statelor Unite ale Americii, jucătorii urmând să ia cu asalt plajele Normandiei, în timpul faimoasei debarcări din ziua Z, sau să străbată Franţa pentru a elibera oraşul Paris şi, nu în ultimul rând, să intre în Germania pentru a purta bătălii incredibile.

În plus faţă de obişnuita campanie, componenta multiplayer va oferi o selecţie de moduri noi de joc şi inovaţii ale mecanicilor de gameplay. Noul mod cooperativ Nazi Zombies reprezintă o poveste nouă, promiţând o experienţă plină de adrenalină. Mai multe detalii despre multiplayer vor fi prezentate în cadrul E3 2017, în timp ce Nazi Zombies va fi dezvăluit la o dată ulterioară.

Precomenzile pentru Call of Duty: WWII vor asigura accesul în Private Beta, ce va beneficia de o perioadă de exclusivitate temporară pentru utilizatorii de PlayStation 4. Call of Duty: WWII va fi disponibil la precomandă în România în format fizic, in două ediţii: Standard şi Pro (va include Season Pass, Steelbook şi conţinut bonus), precum şi în format digital, prin intermediul serviciilor online aferente consolelor sau Steam. În magazinele din România, preţurile vor porni de la 259,90 lei pentru versiunile standard de PlayStation 4 şi Xbox One, şi 219,90 lei pentru versiunea standard de PC.

Call of Duty: WWII va fi lansat pe 3 noiembrie 2017, în ediţii pentru PlayStation 4, Xbox One şi PC.

Call of Duty WW2

Call of Duty WW2Call of Duty WW2

Call of Duty WW2Call of Duty WW2

Urmărește Go4Games.ro pe Google News