DOOM Eternal nu va include microtranzacţii

Autor: Cosmin Aionita | 30.01.2020
DOOM Eternal nu va include microtranzacţii

Într-o discuţie purtată pe Facebook, Hugo Martin de la id Software, regizorul din spatele viitorului DOOM Eternal, a liniştit fanii, afirmând că noul său joc nu va include microtranzacţii sau vreun magazin in-game prin intermediul căruia să fie comercializate elemente cosmetice.

Totuşi, conform postării lui Martin, DOOM Eternal va oferi elemente cosmetice pentru personalizarea experienţei fiecărui jucător, însă acestea vor fi deblocate cu punctele de experienţă (XP) acumulate în joc, în funcţie de progresul înregistrat. Reprezentatul id Software şi-a întărit afirmaţiile, declarând că DOOM Eternal este un titlu AAA ce urmează să fie comercializat la un preţ premium (echivalent cu 60$), şi nu oferit în regim Free-to-play sau pentru mobile, deci microtranzacţiile sau un magazin in-game nu şi-ar avea rostul şi locul într-un asemenea joc.

DOOM Eternal

Tot Hugo Martin a acordat un inteviu extins celor de la Noclip, prezentând astfel inamicii pe care jucătorii îi vor putea întâlni în DOOM Eternal, mulţi dintre aceştia fiind versiuni modernizate ale “monştrilor” clasici din primele două titluri ale seriei. Pe lângă aceştia, DOOM Eternal va include şi inamici complet noi, mai multe detalii fiind oferite în clipul de mai jos.

DOOM Eternal va continua evenimentele din DOOM (2016), păstrând formula de bază a acelui joc şi îmbogăţind-o cu noi elemente, precum accentul pus pe deplasarea fluentă prin mediul înconjurător, adăugarea lansatorului de flăcări, locaţii noi pe care vom avea ocazia să le explorăm, design-ul îmbunătăţit al monştrilor, posibilitatea de a-i dezmembra treptat, dar şi modul multiplayer Battlemode, în care doi demoni se vor putea alia împotriva Doom Slayer-ului.

DOOM Eternal va fi lansat pe 20 martie 2020, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One, PC şi Google Stadia. Ediţia pentru Nintendo Switch va fi disponibilă la o dată ulterioară.

Urmărește Go4Games.ro pe Google News