Evenimentul aniversar din Apex Legends se prelungește până în martie

Autor: Vlad Ionescu | 24.02.2021
Evenimentul aniversar din Apex Legends se prelungește până în martie

Evenimentul aniversar din Apex Legends va continua încă o săptămână, Respawn Entertainment prelungind termenul limită al evenimentului până pe 2 martie 2021, oferind jucătorilor șapte zile suplimentare pentru a participa.

Evenimentul de aniversăre aduce posibilitatea de a câștiga o nouă colecție de skin-uri populare, precum și câteva premii gratuite, dar și un nou mod al jocului, toate acestea fiind disponibile până pe 2 martie. Totul începe cu noul mod de joc Locked & Loaded, care adaugă o doză de varietate meciurilor. În noul mod, jucătorii primesc de la început un loadout ce include White Shotgun Bolt, HCOG Classic Scope, White Evo Shield, White Helmet, White Backpack, White Knockdown Shield, două seringi, două baterii pentru scut și un pachet de muniție pentru shotgun. Deoarece toți jucătorii au deja echipamentul de bază, loot-ul va conține obiecte mult mai eficiente.

Utilizatorii vor primi o mulțime de recompense gratuite

De asemenea, evenimentul oferă jucătorilor mai mult timp pentru a progresa și pentru a pune mâna pe o serie de pachete gratuite, inclusiv două Event Packs și zece Apex Packs. Acest lucru garantează că orice utilizator poate obține două item-uri colecționabile gratuite, fără să utilizeze propriile monede. Premiile se ridică la 5.000 de puncte, dar jucătorii pot obține până la 1.000 de puncte pe zi. Cinci acțiuni zilnice acordă câte 200 de puncte fiecare: jucând un joc, provocând 600 de damage, provocând 1200 de damage, terminând printre primele 10 echipe de zece ori etc.

Termenul prelungit oferă, de asemenea, o ocazie în plus a obține produsele Anniversary Collection, care oferă o nouă serie de skin-uri populare pentru majoritatea eroilor jucabili. Jucătorii pot obține două dintre ele în Event Packs-urile gratuite, iar cei care nu doresc să riște cu RNG pot cumpăra skin-urile sau le pot fabrica cu reducere, deși prețul de cumpărare rămâne același.

Evenimentul în desfășurare oferă jucătorilor o săptămână în plus pentru a obține un set Heirloom la alegere, dacă completează colecția. Spre deosebire de evenimentele anterioare, cel aniversar va acorda jucătorilor 150 de heirloom shards la achiziționarea tuturor obiectelor exclusive.

Sursa: Electronic Arts

 

Urmărește Go4Games.ro pe Google News