Far Cry 4 se laudă cu peste 10 minute de gameplay

Autori: Cosmin Aionita, Liviu - Andrei Mihai | 23.06.2014
Far Cry 4 se laudă cu peste 10 minute de gameplay

Colegilor de la VG247 li s-a permis, în cadrul E3 2014, să încerce o versiune jucabilă a lui Far Cry 4, să captureze materialul video şi apoi să-l prezinte mai departe. Astfel, mai jos puteţi urmări un montaj interesant cu aceste secvenţe de gameplay, prezentând mai multe metode de a cuceri o bază inamică din joc, fie bazate pe forţă brută, fie pe stealth.

Far Cry 4 promite să respecte tradiţia seriei, producătorii pregătind o experienţă open-world condimentată cu momente de acţiune. Povestea va avea loc în Kyrat, o regiune sălbatică şi foarte periculoasă a munţilor Himalaya, unde jucătorii vor avea ocazia de a lupta împotriva regimului unui rege tiran autoproclamat.

Far Cry 4 este dezvoltat de Ubisoft Montreal, în colaborare cu studiourile Red Storm Entertainment, Ubisoft Toronto, Ubisoft Shanghai şi Ubisoft Kiev. Far Cry 4 va fi disponibil în Europa începând cu 20 noiembrie 2014 pentru PlayStation 4, PlayStation 3, Xbox One, Xbox 360 şi PC.

Far Cry 4

Urmărește Go4Games.ro pe Google News