Far Cry 5 la E3 2017: trailer, gameplay şi imagini noi

Autor: Cosmin Aionita | 17.06.2017
Far Cry 5 la E3 2017: trailer, gameplay şi imagini noi

Ubisoft a prezentat, în cadrul propriei conferinţe de presă de la E3 2017, un nou trailer pentru Far Cry 5, alături de o scurtă demonstraţie de gameplay. De asemenea, în galeria ataşată, puteţi admira noi imagini din jocul celor de la Ubisoft Montreal.

Far Cry 5 va oferi o nouă poveste, precum şi o nouă locaţie open world de explorat: ţinutul Hope County din Montana, Statele Unite ale Americii. Altădată paşnica regiune rurală a căzut victima unui cult de fanatici religioşi numit Project at Eden’s Gate, ai cărui membri terorizează locuitorii din Hope County de câţiva ani.

Jucătorul va intra în pielea proaspăt angajatului şerif adjunct din Hope County, în încercarea de a elibera ţinutul de ameninţarea cultiştilor. Personajul central se va alătura Rezistenţei create de unii locuitori din Hope County, urmând să aibă la dispoziţie o sumedenie de arme, precum pistoale, puşti automate, grenade, ciocane sau bâte de baseball, dar şi posibilitatea de a conduce vehicule precum ATV-uri, bărci, camioane, maşini de tip muscle cars sau chiar avioane, cu ajutorul cărora se va putea aventura în veritabile dogfight-uri împotriva cultiştilor.

Pentru a-şi uşura misiunea, jucătorii vor putea angaja „Guns for Hire”, mercenari ce vor lupta alături de ei, sau chiar „Fangs for Hire”, animale aliate, cum ar fi urşi sau pume, precum în Far Cry Primal. Întreaga campanie din Far Cry 5 va putea fi jucată alături de un prieten, în mod cooperativ, iar jocul va readuce în prim plan editorul de hărţi, cu ajutorul căruia vă veţi putea crea propriile aventuri.

Far Cry 5 urmează să fie lansat pe 27 februarie 2018, în versiuni pentru PlayStation 4 (cu suport pentru PS4 Pro), Xbox One (cu suport pentru Xbox One X) şi PC.

Far Cry 5

Far Cry 5Far Cry 5

Far Cry 5Far Cry 5

Urmărește Go4Games.ro pe Google News