Fear The Wolves, când PUBG se întâlneşte cu S.T.A.L.K.E.R.

Autor: Cosmin Aionita | 13.02.2018
Fear The Wolves, când PUBG se întâlneşte cu S.T.A.L.K.E.R.

Publisher-ul Focus Home Interactive a anunţat un nou parteneriat, de această dată cu studioul Vostok Games, format din foşti membri ai echipei dezvoltatoare a seriei S.T.A.L.K.E.R.. Rodul acestei colaborări va fi jocul Fear The Wolves, o nouă abordare asupra genului Battle Royale, popularizat în ultima vreme de titluri precum Player Unknown’s Battlegrounds sau Fortnite.

Astfel, jocul celor de la Vostok Games promite să îmbine regulile Battle Royale (ultimul supravieţuitor din nu mai puţin de 100 de participanţi la joc, fie solo, fie pe echipe) cu elemente distinctive, parcă împrumutate direct din seria S.T.A.L.K.E.R.: acţiunea va avea loc într-un Cernobîl devastat de radiaţii şi va fi privită dintr-o perspectivă first person, iar, pe lângă adversari, jucătorii vor avea de înfruntat şi anomaliile caracteristice zonei, creaturi mutante, condiţii meteorologice variabile, precum şi un ciclu dinamic noapte-zi.

Pe lângă modul Battle Royale, producătorii promit că Fear The Wolves va oferi şi un alt mod de joc, original, care va păstra însă tensiunea la cote înalte.

Fear The Wolves urmează să fie lansat în 2018 pentru PC şi console, iar o versiune Early Access va debuta pe PC mai târziu în cursul acestui an.

Fear The Wolves