Ghost Recon Wildlands – demo de gameplay: Stealth Takedown Mission

Autor: Cosmin Aionita | 06.10.2016
Ghost Recon Wildlands – demo de gameplay: Stealth Takedown Mission

Ubisoft a dezvăluit o nouă demonstraţie de gameplay din Tom Clancy’s Ghost Recon Wildlands, misiunea prezentată şi la E3 2016 fiind acum abordată pe timp de noapte, folosind modul de abordare stealth. De asemenea, au fost oferite şi câteva imagini noi din joc, pe care le puteţi admira mai jos.

Tom Clancy’s Ghost Recon Wildlands va fi primul joc al seriei a cărui acţiune se va desfăşura într-un mediu de joc open-world vast, abordabil fie single player, fie în mod multiplayer cooperativ pentru un maxim de patru jucători.

Povestea va avea loc în viitorul apropiat, în Bolivia, ţara căzută în stăpânirea traficanţilor de droguri din cartelul Santa Blanca. Echipa Ghosts este trimisă „în spatele liniilor inamice”, în încercarea de a salva populaţia Boliviei de guvernul corupt şi de El Sueño, liderul cartelului Santa Blanca.

Tom Clancy’s Ghost Recon Wildlands va fi lansat pe 7 martie 2017, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One şi PC.

Tom Clancy's Ghost Recon Wildlands

Tom Clancy's Ghost Recon WildlandsTom Clancy's Ghost Recon Wildlands