Hatred – violenţă gratuită pe străzile americane

Autor: Cosmin Aionita | 20.10.2014
Hatred – violenţă gratuită pe străzile americane

Studioul polonez Destructive Creations şi-a anunţat primul proiect: shooter-ul isometic Hatred. Spre deosebire de alte jocuri care pun accentul pe poveste şi dezvoltarea personajelor, Hatred este pe cât de simplist, pe atât de controversat: jucătorii vor întruchipa un personaj sărit de pe fix, al cărui singur scop va fi uciderea tuturor nevinovaţilor pe care îi întâlneşte pe stradă.

Acţiunea din Hatred se va desfăşura la periferia statului american New York, în cadrul unor niveluri deschise, în care jucătorii vor alege ce doresc să facă: să măcelarească trecatorii cu ajutorul armelor de foc, al grenadelor sau al cuţitului de vânătoare din dotare sau sa aplice acelaşi tratament nemilos asupra forţelor de ordine ce vor încerca să intervină.

Abordarea “directă” din Hatred va stârni fără îndoială o sumedenie de controverse, producătorii avertizând totuşi că viitorul lor joc a fost creat doar în scopuri ce implică divertismentul şi jucătorii nu ar trebui să confunde acţiunea din Hatred cu viaţa reală.

Hatred

Hatred este construit folosind motorul grafic Unreal Engine 4, însă, din cauza subiectului delicat abordat de joc, Epic Games a cerut celor de la Destructive Creations să elimine logo-ul UE4 din toate materialele promoţionale ale jocului.

Hatred va fi lansat în al doilea trimestru din 2015, pentru PC.

Hatred

HatredHatred

HatredHatred

Urmărește Go4Games.ro pe Google News