Hitman: Absolution – Agent 47 Trailer

| 02.05.2012
Hitman: Absolution – Agent 47 Trailer

După materialele „The International Contract Agency Files”, în care au fost oferite informaţii despre personaje precum Diana Burnwood şi Benjamin Travis, Square Enix şi IO Interactive au lansat un nou trailer pentru Hitman: Absolution, de această dată dedicat eroului central al seriei – Agentul 47.

Din fericire, trailerul este foarte bogat în secvenţe de gameplay, expemplificând câteva dintre metodele de a ucide pe care Agentul 47 urmează să le folosească în viitorul Hitman: Absolution.

Firul epic din Hitman: Absolution îi va purta paşii Agentului 47 printr-o aventură mult mai „intimă”, cu un caracter personal mult mai accentuat. Nevoit fiind să accepte ceea ce producătorii numesc „cel mai periculos contract al carierei sale”, Agentul 47 devine principala ţintă a tuturor autorităţilor, un întreg oraş aflându-se pe urmele sale.

Hitman: Absolution se laudă de asemenea cu cel mai mare buget de producţie folosit vreodată de un joc realizat în Danemarca.

Hitman: Absolution urmează să fie lansat în cursul acestui an, pentru PC, Xbox 360 şi PlayStation 3.