Hitman: Absolution – She Must Be Special Trailer

| 02.04.2012
Hitman: Absolution - She Must Be Special Trailer

Square Enix si IO Interactive au lansat un nou trailer pentru Hitman: Absolution. De această dată, sunt oferite câteva detalii despre poveste, precum mai multe scene de acţiune, în care Agentul 47 „face legea” în ceea ce pare a fi un orfelinat.

De asemenea, trailerul de mai jos doreşte să scoată în evidenţă noul motor grafic Glacier 2, care arată destul de bine, cu excepţia lip sync-ului deficitar (sincronizarea replicilor personajelor cu mişcările buzelor).

Povestea din Hitman: Absolution îi va purta paşii Agentului 47 printr-o aventură mult mai „intimă”, cu un caracter personal mult mai accentuat. Nevoit fiind să accepte ceea ce producătorii numesc „cel mai periculos contract al carierei sale”, Agentul 47 devine principala ţintă a tuturor autorităţilor, un întreg oraş aflându-se pe urmele sale.

Cel mai nou joc al seriei Hitman se laudă de asemenea cu cel mai mare buget de producţie folosit vreodată de un joc realizat în Danemarca. Hitman: Absolution urmează să fie lansat în cursul acestui an, pentru PC, Xbox 360 şi PlayStation 3.

Urmărește Go4Games.ro pe Google News