Iată cum va arăta iluminarea globală în timp real din Metro Exodus

Autor: Cosmin Aionita | 19.09.2018
Iată cum va arăta iluminarea globală în timp real din Metro Exodus

NVIDIA a publicat un clip prin intermediul căruia este demonstrată funcţionalitatea RTX (ce va fi caracteristică noii serii de plăci video GeForce RTX2070, 2080 şi 2080Ti) din viitorul joc Metro Exodus. În cazul titlului celor de la 4A Games, RTX va fi folosit pentru a implementa iluminare globală în timp real prin intermediul funcţiilor de ray tracing. Secvenţele de mai jos sunt capturate din build-ul jocului Metro Exodus prezentat cu ocazia Gamescom 2018.

În Metro Exodus, jucătorii vor avea din nou ocazia să intre în pielea lui Artyom, care, împreună cu un grup de Spartan Rangers, va încerca să părăsească Moscova şi să se îndrepte către estul Rusiei, în căutarea unei noi vieţi.

Mediul de joc va fi mult mai deschis, cu niveluri vaste, non-liniare, în care, pe lângă ameninţările faunei mutante, protagoniştii vor avea de înfruntat condiţiile meteo potrivnice, precum şi ciclul noapte-zi dinamic. Acţiunea din Metro Exodus va avea loc pe durata unui întreg an calendaristic, producătorii promiţând şi implementarea celor patru anotimpuri.

Metro Exodus va fi lansat pe 22 februarie 2019, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One şi PC.

Metro Exodus

Urmărește Go4Games.ro pe Google News