Metro Exodus – iată armele ce vor putea fi folosite în joc

Autor: Cosmin Aionita | 23.01.2019
Metro Exodus – iată armele ce vor putea fi folosite în joc

Deep Silver şi 4A Games au lansat un nou trailer pentru Metro Exodus, de această dată fiind prezentat arsenalul pe care Artyom îl va putea folosi în joc pentru a supravieţui. După cum ne-au învăţat deja titlurile precedente ale seriei, şi în Metro Exodus vom putea utiliza mai multe feluri de revolvere, shotgun-uri, puşti de asalt sau pistoale mitralieră. De altfel, unele dintre acestea pot fi admirate şi în galeria ataşată mai jos.

În Metro Exodus, jucătorii vor avea din nou ocazia să intre în pielea lui Artyom, care, împreună cu un grup de Spartan Rangers, va încerca să părăsească Moscova şi să se îndrepte către estul Rusiei, în căutarea unei noi vieţi.

Mediul de joc va fi mult mai deschis, cu niveluri vaste, non-liniare, în care, pe lângă ameninţările faunei mutante, protagoniştii vor avea de înfruntat condiţiile meteo potrivnice, precum şi ciclul noapte-zi dinamic. Acţiunea din Metro Exodus va avea loc pe durata unui întreg an calendaristic, producătorii promiţând şi implementarea celor patru anotimpuri.

Metro Exous va folosi tehnologiile NVIDIA RTX (ray tracing în timp real), Hairworks şi Advanced PhysX pentru implementarea unor efecte grafice precum ambient occlusion sau iluminare globală.

Metro Exodus va fi lansat pe 15 februarie 2019, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One şi PC.

Metro Exodus

Metro ExodusMetro Exodus

Metro ExodusMetro Exodus

Metro ExodusMetro Exodus

Metro ExodusMetro Exodus

Urmărește Go4Games.ro pe Google News