Metro Last Light Review: din Ucraina, cu dragoste!

| 27.05.2013
Metro Last Light Review: din Ucraina, cu dragoste!

Est-europenii sunt o specie aparte atunci când vine vorba de jocuri. În ciuda bugetelor mici (comparativ cu resursele de care dispun studiourile vestice) şi a relativei lipse de finisare, jocurile realizate în această parte a lumii au acel “je ne sais quoi”, care rezonează mai ales cu noi, publicul care împarţim aceeaşi regiune geografică cu producătorii. Din această categorie de titluri a facut parte şi Metro 2033, first person shooter-ul ucrainienilor de la 4A Games, bazat pe romanul omonim al autorului rus Dmitry Glukhovsky.

Jocul pleca de la o premisă extrem de interesantă: în viitorul apropiat, exploziile nucleare vor face viaţa imposibilă la suprafaţa planetei, puţinii supravieţuitori fiind nevoiţi să se retragă în subteranele metroului moscovit, unul dintre cele mai mari adăposturi antiatomice construite vreodată. Aici, fiecare staţie de metrou este transformată într-un soi de mini-stat, cu propriile legi şi orânduiri: unele staţii sunt paşnice, altele îmbrăţisează ideologii extremiste, o staţie serveşte drept casă pentru minţile creative şi artiştii din metrou şi tot aşa.

Metro Last Light

Ce împărtăşesc însa toate aceste refugii ale umanităţii este lupta pentru supravieţuire, împotriva unei planete din ce în ce mai ostile, a cărei faună a suferit mutaţii groaznice. Mutanţii de la suprafaţă sunt doar o parte a problemei: misterul cel mare este reprezentat de aşa-zişii Dark Ones, o rasă de umanoizi cu puteri supranaturale, consideraţi drept principală ameninţare la adresa locuitorilor din metrou.

Fără a intra în detalii suplimentare despre povestea din Metro 2033 (incercaţi jocul, dacă nu aţi făcut-o deja), firul narativ din noul Metro: Last Light continuă evenimentele din titlul anterior, din postura aceluiaşi personaj principal, Artyom, acum ajuns ranger în staţia Sparta. După o scurtă introducere atmosferică, Artyom este însărcinat cu găsirea unui tânăr Dark One, misiunea acestuia purtându-l din nou prin mai toate cotloanele metroului moscovit şi nu numai. Având în vedere că Metro: Last Light este un joc exclusiv single player, povestea este îndeajuns de bine dezvoltată, menţinând viu interesul jucătorului până la sfârşit, în ciuda unor porţiuni ceva mai stângace.

Metro Last Light

Nu firul narativ este asul din mâneca celor de la 4A Games, ci atmosfera excelentă a lui Metro: Last Light. În ciuda nivelurilor claustrofobice (în fond, galeriile de metrou nu sunt tocmai spaţioase, nu?), locaţiile şi populaţia debordează de personalitate, amplificată de o realizare artistică cum îndrăznesc să afirm că doar studiourile est-europene sunt capabile să creeze. Da, BioShock Infinite avea un stil artistic deosebit, care scoatea însă în evidenţă modelul vestic, atât din punctul de vedere al expunerii, cât şi în ceea ce priveşte percepţia. Metro: Last Light reprezintă exact opusul: sărăcia, nevoia şi improvizaţia sunt ridicate la rang de artă, tabloul pictat fiind, în mare parte, o oglindire destul de exactă a stilului de viaţă din fostul bloc comunist.

Din perspectiva gameplay-ului, Metro: Last Light a primit probabil cele mai multe îmbunătăţiri. Nu vorbim aici de lucruri evidente, ci mai degrabă de finisarea tuturor componentelor care scârţâiau în Metro 2033. Stealth-ul, desi simplist comparativ cu Dishonored sau Deus Ex: Human Revolution, chiar funcţionează, existând posibilitatea de a termina jocul fără a ucide inamicii umani. De asemenea, atunci când chiar e nevoie de arme, acestea funcţionează mult mai bine, shooter-ul celor de la 4A Games nefiind cu nimic mai prejos faţă de concurenţă.

Metro Last Light

Nu în ultimul rând, au fost păstrate elementele definitorii ale seriei Metro: masca de gaze ce trebuie purtată la suprafaţă (şi periodic ştearsă de apă, sânge etc.), generatorul portabil care alimentează lanterna, sistemul economic bazat pe muniţia de război (care permite acum echiparea armelor cu tot felul de accesorii), unii inamici bizari împotriva cărora puterea de foc brută nu este suficientă etc.

În medie, campania din Metro: Last Light se întinde pe parcursul a aproximativ 10 ore, durata putând varia însă în funcţie de stilul de joc al fiecăruia (stealth, action etc.) sau nivelul de dificultate ales. Totuşi, aş îndrăzni să afirm ca este un pic cam puţin, mai ales în condiţiile în care Metro: Last Light este comercializat la un preţ premium, fără a include moduri de joc multiplayer.

Metro Last Light

Aminteam mai devreme de rezolvarea unor probleme care au tras în jos Metro 2033, la vremea lui. Poate cel mai important astfel de minus era optimizarea îndoielnică, de pe urma căreia, în ciuda tehnologiei avansate utilizate, experienţa de joc avea mult de suferit. Din fericire, Metro: Last Light pare să fi rezolvat în mare parte aceste neajunsuri. Dacă folosiţi o placă video NVIDIA mid-range veţi putea juca Metro: Last Light în FullHD 1080p fără probleme, cu majoritatea opţiunilor de calitate activate. Chiar şi în cazul unui chip video NVIDIA mobil (GTX 560M), am putut folosi o rezoluţie de 1600×900, cu nivelul de detalii setat pe High (renunţând însă la tessellation şi supersampling), obţinând astfel un framerate de 30-60FPS pe parcursul întregului joc. În cazul plăcilor video AMD, au existat unele probleme cu versiunea iniţială de Metro: Last Light, rezolvate însă de primul update al jocului.

În concluzie, cine caută un shooter atmosferic, bazat pe un fir narativ solid şi cu o prezentare grafică de excepţie, ar trebui să încerce neapărat Metro: Last Light. Cei care consideră campania prea scurtă (raportat la preţul jocului) şi care duc dorul unei componente multiplayer ar trebui să mai taie un punct din nota finală.

Metro Last Light

Părţi pozitive
  • atmosfera apăsătoare
  • stilul artistic est-european
  • tehnologia şi grafica
  • finisarea gameplay-ului faţă de Metro 2033
Părţi negative
  • un pic prea scurt?
  • unii jucători şi-ar dori şi multiplayer