Producătorii jocului Metro Exodus pregătesc cea mai rară ediţie de colecţie din lume

Autor: Cosmin Aionita | 10.01.2019
Producătorii jocului Metro Exodus pregătesc cea mai rară ediţie de colecţie din lume

Publisher-ul Deep Silver, studioul 4A Games şi scriitorul rus Dmitry Glukhovsky au dezvăluit pachetul Metro Exodus Master Artyom Edition, o ediţie de colecţie atât de rară încât nu va fi fabricată decât în zece exemplare. Însoţită de un certificat de autenticitate semnat de Glukhovsky şi de Andrew Prokhorov, director de creaţie al jocului si cofondator al 4A Games, conţinutul acestei ediţii a fost realizat manual de experţii de la DB Props, cu sediul în Shepperton Studios.

Iată ce este inclus în Metro Exodus Master Artyom Edition:

• ambalaj metalic în forma unei lăzi pentru muniţie
• un ceas de mână complet funcţional Nixie Watch
• o mască de gaze cu filtru
• o brichetă funcţională acomodată într-un cartuş scos din uz
• o plăcuţă de identificare a rangerilor Spartani realizată manual şi gravată cu numele posesorului
• o hartă a lumii de joc livrată într-o mapă de piele
• un certificat de autenticitate personalizat, semnat de Dmitry Glukhovsky şi Andrew Prokhorov
• Metro Exodus Aurora Limited Edition (ce include jocul, Expansion Pass, carcasa Steelbook şi o carte cu artwork-uri)

Probabil vă întrebaţi cât va costa o astfel de ediţie specială şi de unde poate fi achiziţionată. Ei bine, cei de la Deep Silver au hotărât nu comercializeze cele zece exemplare Metro Exodus Master Artyom Edition ce vor fi fabricate, acestea urmând să fie oferite drept premii către fanii din toată lumea în cadrul unor viitoare campanii promoţionale.

Metro Exodus va fi lansat pe 15 februarie 2019, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One şi PC.

Metro Exodus Master Artyom Edition

Urmărește Go4Games.ro pe Google News