Quake Brutalist Jam III, un mod care schimbă complet fața clasicului shooter. Cum îl puteți juca gratuit

Autor: Cosmin Aionita | 06.01.2026
Quake Brutalist Jam III, un mod care schimbă complet fața clasicului shooter. Cum îl puteți juca gratuit

Quake Brutalist Jam III este descris drept un proiect de proporții megalitice al comunității pasionate de Quake, la care s-a lucrat mai bine de un an. Include o selecție de arme complet nouă, o serie de monștri noi, power-up-uri noi și o reinventare vizuală completă a personajelor și elementelor din Quake.

Comunitatea s-a mobilizat exemplar, realizând un număr fără precedent de 77 de hărți, împingând limitele motorului grafic din Quake 1 pentru a aduce la viață estetica apăsătoare, dură și totodată frumoasă a brutalismului.

Scopul QBJ3 a fost realizarea unui proiect unic și ambițios împreună cu comunitatea Quake. Producția a început în iarna lui 2024, iar echipa a „gătit la foc mic” acest mod (conversie totală), într-o oarecare măsură în secret. În octombrie 2025, versiunea de test a fost lansată către comunitate, care, timp de șase săptămâni, a explorat uneltele, a testat limitele și, în cele din urmă, a creat lumile în care se desfășoară mod-ul.

Quake Brutalist Jam III a fost creat special pentru a fi folosit cu varianta Ironwail a motorului grafic de Quake, versiunea 0.8.1 sau mai recentă. Dacă folosiți alte variante ale engine-ului, în special cea din remaster-ul oficial Quake, este de așteptat să apară probleme. Astfel, se recomandă călduros să actualizați la cea mai recentă versiune de Ironwail pentru compatibilitate deplină.

Tocmai pentru a evita orice problemă de compatibilitate, vă recomandăm descărcarea variantei de sine stătătoare a mod-ului Quake Brutalist Jam III, care conține toate elementele necesare jocului, disponibilă în mod gratuit aici. După descărcarea arhivei, extrageți-o într-un folder, accesați-l și rulați fișierul executabil QBJ3.exe pentru a porni Quake Brutalist Jam III.

Quake Brutalist Jam III

Sursa: Spligate Sightseer

Urmărește Go4Games.ro pe Google News