Recompense speciale în Valorant, de astăzi și până pe 13 iulie

Autor: Cosmin Aionita | 23.06.2022
Recompense speciale în Valorant, de astăzi și până pe 13 iulie

Pe lângă noutățile anunțate săptămâna trecută pentru Valorant, Riot Games a creat și Crossover Event Pass, un pass cu recompense speciale care va fi valabil trei săptămâni, de astăzi și până pe 13 iulie 2022. Noul Pass este gratuit și are șapte niveluri care oferă două titluri de jucător („Dimensional” și „Double Agent”), trei cărți de jucător (Omen, Killjoy & Raze și Valorant Legion) și 20 de puncte Radianite.

Valorant

Plecând de la noutățile aduse de acest Pass, Riot Games a creat și cinci benzi desenate realizate în colaborare cu mai mulți artiști de top precum Jim Lee, directorul de creație al DC Comics, sau Amanda Conner, ilustratoarea Marvel Comics.

Valorant

Mike Berry, director de creație video la Riot Games, a declarat:

Scopul principal a fost acela de a crea câteva elemente vizuale pentru a susține povestea, care a fost inspirată de harta Pearl în sine. Cred că cea mai mare provocare a fost responsabilitatea. Însă fiecare artist cu care am vorbit a fost fie foarte entuziasmat de proiect, fie deja familiarizat cu lumea pe care o construim în Valorant.

Sursa: Riot Games

Urmărește Go4Games.ro pe Google News