Sigil, noul expansion pentru DOOM, a fost amânat

Autor: Cosmin Aionita | 19.02.2019
Sigil, noul expansion pentru DOOM, a fost amânat

În luna decembrie a anului trecut, John Romero, mintea creativă din spatele primelor două jocuri DOOM, a anunţat că va sărbători cea de-a 25-a aniversare a seriei prin lansarea unui nou expansion pack pentru primul DOOM, numit Sigil, care va adăuga jocului un al cincilea episod.

Acesta va include nu mai puţin de nouă niveluri noi single player, precum şi nouă hărţi noi pentru DeathMatch, toate acestea fiind concepute chiar de către Romero. Sigil va necesita versiunea completă a primului DOOM pentru a putea fi rulat.

Lansarea lui Sigil fusese programată, iniţial, pentru în luna februarie a acestui an, cei de la Limited Run Games promiţând şi ediţii fizice foarte limitate ale acestui expansion realizat de John Romero, acestea urmând să includa şi o coloană sonoră realizată de chitaristul Buckethead (ex-Guns n’Roses).

Din păcate, probleme logistice legate de disponibilitatea acestor ediţii fizice au determinat amânarea lansării lui Sigil, aceasta fiind reprogramată pentru luna aprilie 2019. Din fericire, cei care nu ţin neapărat la muzica lui Buckethead vor avea acces şi la o versiune digitală a noului expansion Sigil, aceasta urmând să poată fi descărcată în mod gratuit tot în aprilie.

Urmărește Go4Games.ro pe Google News