The Order: 1886 – data de lansare, trailer, gameplay şi imagini noi

Autor: Cosmin Aionita | 16.06.2014
The Order: 1886 - data de lansare, trailer, gameplay şi imagini noi

The Order: 1886, joc aflat în dezvoltare în cadrul echipei de la Ready at Dawn, a fost unul dintre titlurile pe care Sony a ales să le prezinte în timpul conferinţei sale de la E3 2014. Mai mult, jocul celor de la Ready at Dawn a avut parte de o demonstraţie de gameplay, pe care o puteţi urmări în continuare.

Acţiunea din The Order: 1886 se desfăşoară în Londra, la sfârşitul secolului al XIX-lea, numeroase adaptări fiind aduse acestei perioade pentru a putea acomoda povestea din joc. Avem de-a face cu un third person shooter care spune povestea unei echipe de „gardieni” ce se va confrunta cu atacuri din partea unor creaturi cu puteri supranaturale (şi nu numai). Legenda spune că este vorba chiar despre Cavalerii Mesei Rotunde, aceştia fiind nemuritori şi însărcinaţi cu obiectivul de a proteja umanitatea.

Cu această ocazie, a fost confirmat şi faptul că The Order: 1886 va fi lansat pe 20 februarie 2015, exclusiv pentru PlayStation 4. Mai jos puteţi urmări trailer-ul oficial de la E3 2014 al jocului, precum şi noi imagini din The Order: 1886.

Urmărește Go4Games.ro pe Google News