Tom Clancy’s The Division va primi trei expansion-uri în Season Pass

Autor: Cosmin Aionita | 29.01.2016
Tom Clancy's The Division va primi trei expansion-uri în Season Pass

Ubisoft a dezvăluit planurile post-lansare pentru jocul Tom Clancy’s The Division, hibridul de shooter şi RPG online dezvoltat de Massive Entertainment. Astfel, jocul se va bucura atât de conţinut suplimentar şi update-uri gratuite, precum şi de un Season Pass plătit, ce va oferi acces la trei viitoare expansion pack-uri.

Update-urile gratuite vor fi disponibile pentru toţi deţinătorii lui The Division şi vor adăuga noi moduri de joc, cum ar fi operaţiunile dedicate grupurilor de jucători ce doresc noi provocări cooperative, acestea urmând să deblocheze recompense unice.

În schimb, Season Pass-ul pentru Tom Clancy’s The Division se va concentra pe a oferi trei expansion pack-uri, ce-şi vor face apariţia pe parcursul anului 2016:

• Expansion I: Underground – primul expansion pack va debloca o nouă zonă din New York, jucătorii urmând să aibă acces la reţeaua subterană a metropolei americane.

• Expansion II: Survival – în acest al doilea expansion întreaga hartă se va transforma într-un Dark Zone, permiţând o experienţă multiplayer mult mai „hardcore”. Ubisoft a promis că în curând va oferi mai multe informaţii despre acest expansion.

• Expansion III: Last Stand – Ubisoft a promis că va oferi mai multe informaţii despre acest expansion în curând.

De asemenea, în momentul lansării lui Tom Clancy’s The Division, posesorii de Season Pass vor avea acces imediat la arma exclusivă sawn-off shotgun, precum şi la o serie de costume şi skin-uri pentru arme, precum şi bonusuri lunare (drop-uri de echipament exclusiv sau event-uri speciale).

Season Pass-ul va fi inclus în pachetele Gold Edition şi Sleeper Agent Edition ale jocului Tom Clancy’s The Division.

Tom Clancy’s The Division va fi lansat pe 8 martie 2015, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One şi PC. Doritorii pot încerca jocul în acest weekend prin intermediul sesiunii de testare beta pentru Tom Clancy’s The Division.

Tom Clancy's The Division

Urmărește Go4Games.ro pe Google News