Flatout 4: Total Insanity – dată de lansare şi trailer nou

Autor: Cosmin Aionita | 13.03.2017
Flatout 4: Total Insanity - dată de lansare şi trailer nou

Bigben Interactive a dezvăluit, prin intermediul unui nou trailer cu secvenţe de gameplay, data de lansare pentru Flatout 4: Total Insanity: cel de-al patrulea joc numerotat al seriei va debuta pe PlayStation 4 şi Xbox One începând cu 17 martie 2017!

Flatout 4: Total Insanity a fost dezvoltat de studioul francez Kylotonn Racing Games (WRC 5, WRC 6) şi promite să ofere nu mai puţin de zece moduri de joc, 20 de circuite, 27 de maşini, 42 de challenge-uri şi patru arene. Atât maşinile, cât şi mediile de joc, vor fi complet destructibile. Nu va lipsi nici modul Stunt, atât de apreciat în titlurile precedente ale seriei. Toate aceste moduri de joc vor putea fi abordate atât single player, cât şi multiplayer (offline şi online), cu până la opt jucători.

Flatout 4: Total Insanity va fi lansat pe 17 martie 2017, în versiuni pentru PlayStation 4 şi Xbox One. Versiunea pentru PC este aşteptată în aprilie şi va fi publicată prin intermediul Steam, urmând să ofere suport pentru funcţiile specifice ale acestei platforme, precum Big Picture Mode, Steam Achievements şi Steam Trading Cards.

Flatout 4 Total Insanity

Urmărește Go4Games.ro pe Google News