Florin Tănase, inclus în Team Of The Week #22 din EA SPORTS FC 26

Autor: Cosmin Aionita | 13.02.2026
Florin Tănase, inclus în Team Of The Week #22 din EA SPORTS FC 26
Foto: EA Sports

Florin Tănase, mijlocașul ofensiv al echipei FCSB, a fost inclus în Team of the Week (TOTW) #22 din EA SPORTS FC 26, în urma evoluției sale fantastice din meciul de duminică trecută împotriva echipei Oțelul Galați.

Evoluția remarcabilă a mijlocașului de la FCSB din etapa a 26-a a Superligii a fost recunoscută la nivel internațional prin includerea sa în Team of the Week #22 din cadrul jocului EA SPORTS FC 26.

După “reprezentația” de la Galați, unde a fost direct implicat în toate cele patru reușite ale echipei sale –  cu 3 pase decisive și marcarea golului de 4-1 – Tănase a primit un card special cu un rating general de 84 OVR.

Contribuția sa a fost crucială pentru victoria campioanei, succes care menține echipa lui Elias Charalambous în lupta strânsă pentru locurile de play-off din SuperLiga României. Pe lângă aportul decisiv la această victorie, Tănase a atins și borna istorică de 100 de goluri marcate în tricoul roș-albastru.

Item-ul special al lui Florin Tănase va fi disponibil în joc până miercuri, 18 februarie 2026.

Foto: EA Sports

Despre Team of the Week (TOTW)

Team of the Week (TOTW) este o selecție săptămânală a celor mai performanți jucători de fotbal din meciurile recente din lumea reală, reflectată în Football Ultimate Team. Fiecare fotbalist selectat primește un card special îmbunătățit, disponibil pentru o perioadă limitată în pachete, oferind jucătorilor posibilitatea de a-și întări echipele din Football Ultimate Team.

EA SPORTS FC 26 este disponibil acum în versiuni pentru PlayStation 5, PlayStation 4, Xbox Series X|S, Xbox One, PC, Nintendo Switch și Nintendo Switch 2.

Sursa: EA România

Urmărește Go4Games.ro pe Google News