MXGP3 The Official Motocross Videogame – dată de lansare şi trailer nou

Autor: Cosmin Aionita | 08.03.2017
MXGP3 The Official Motocross Videogame - dată de lansare şi trailer nou

Studioul Milestone a lansat un nou trailer pentru MXGP3 – The Official Motocross Videogame, prin intermediul căruia sunt dezvăluite două noutăţi: data de lansare şi faptul că jocul va oferi posibilitatea de a conduce nu mai puţin de 10 modele de motociclete cu motoare în doi timpi, o opţiune foarte cerută de comunitate. Aşadar, MXGP3 – The Official Motocross Videogame este aşteptat pe 12 mai 2017.

Noul joc MXGP, bazat pe sezonul de curse din 2016, va oferi jucătorilor o experienţă dinamică şi „fun”, datorită unei serii de inovaţii grafice şi tehnice făcute posibile graţie folosirii noului motor grafic Unreal Engine 4. Jucătorii vor fi nevoiţi să înfrunte condiţiile meteo dinamice şi imprevizibile: fie că vorbim de vreme însorită sau ploi torenţiale, condiţiile meteo vor influenţa în mod diferit vizibilitatea pe traseu, dar şi suprafaţa traseului în sine, care se va deforma, punându-i la grea încercare până şi pe cei mai experimentaţi piloţi.

Pe lângă noutatile de ordin grafic, producătorii au inclus şi modul de joc Carieră împreună cu opţiuni extinse de personalizare, respectiv toţi piloţii oficiali din sezonul 2016 ale competiţiilor MXGP şi MX2, toate pistele oficiale, inclusiv MXoN, atât în modurile offline, cât şi în cele online.

MXGP3 – The Official Motocross Videogame va fi disponibil pe 12 mai 2017, în ediţii pentru Xbox One, PlayStation 4 şi PC (prin intermediul Steam).

Urmărește Go4Games.ro pe Google News