Noutăți în EA SPORTS F1 23: noul sezon F2, actualizări sportive și item-uri specifice Marelui Premiu al Statelor Unite

Autor: Cosmin Aionita | 19.10.2023
Noutăți în EA SPORTS F1 23: noul sezon F2, actualizări sportive și item-uri specifice Marelui Premiu al Statelor Unite
Foto: EA Sports

Electronic Arts a lansat un update important pentru EA SPORTS F1 23. Spre exemplu, jucătorii pot încerca acum piloții și mașinile din campionatul Formula 2 aflat în curs, precum și mult așteptata actualizare sportivă.

Am colaborat îndeaproape cu echipele de Formula 1 pentru a introduce versiunea îmbunătățită a actualizării sportive. Fiecare echipă a adus modificări unice mașinilor, pe care noi le-am recreat în detaliu pentru a ne asigura că fanii se bucură de cea mai autentică experiență de curse de F1. În plus, suntem încântați să anunțăm că jucătorii pot participa acum la palpitantul sezon format din 14 etape de Formula 2, deschizând o nouă listă de concurenți și provocări.

– Lee Mather, Senior Creative Director pentru Codemasters

Concentrându-se pe multitudinea de modificări aduse fiecăreia dintre echipele F1 pe parcursul sezonului, actualizarea sportivă variază de la garaj la garaj și include actualizări ale sponsorilor, culorilor, vehiculelor și caroseriilor. Lista completă a modificărilor poate fi consultată aici.

Sezonul 2023 al Formulei 2, cu piloți renumiți, cât și debutanți, printre care Théo Pourchaire, Frederik Vesti, Ayumu Iwasa, Arthur Leclerc și Enzo Fittipaldi, promite curse pline de acțiune și o competiție intensă. Jucătorii pot participa la evenimentele F2 în cadrul modurilor Carieră, F1 World și Multiplayer.

EA SPORTS F1 23
Foto: EA Sports

Jucătorii de F1 23 se pot aștepta la mai multe actualizări interesante în această săptămână. Recent anunțatul design pentru mașini, costumul de pilot și cizmele „Home Race” Haas, concepute pentru a fi folosite în cadrul Marelui Premiu al Statelor Unite, vor fi acordate câștigătorilor evenimentului cu Nico Hulkenberg din perioada 17-23 octombrie.

Suntem încântați să sărbătorim timp de o săptămână cursa de acasă prin această colaborare cu EA SPORTS F1 23, o premieră pentru noi ca echipă. Colaborarea cu EA SPORTS a fost minunată și sperăm că jucătorilor le va face plăcere să completeze provocarea pentru a avea acces la designul nostru special.

– Mark Morrell, Director de Marketing pentru MoneyGram Haas F1 Team

În cursul acestei săptămâni, în joc va mai fi adăugat un echipament auto al unei alte echipe. Ratingul piloților va fi actualizat pe 19 octombrie, pentru a reprezenta mai bine performanțele din viața reală din Singapore, Japonia și Qatar, iar campionii F1 eSports Series, inclusiv Lucas Blakeley, campionul din 2022 al Formula 1 eSports Series, își vor face debutul ca My Team Icons începând de acum.

EA SPORTS F1 23
Foto: EA Sports

EA SPORTS F1 23 este jocul oficial al FIA Formula One World Championship, fiind disponibil pe PlayStation 5, Xbox Series X|S, PlayStation 4, Xbox One și PC (prin EA App, Epic Games Store și Steam).

Sursa: EA România

Urmărește Go4Games.ro pe Google News