TrackMania Turbo – Open Beta înainte de lansare

Autor: Cosmin Aionita | 17.03.2016
TrackMania Turbo - Open Beta înainte de lansare

Ubisoft a anunţat că TrackMania Turbo, cel mai nou titlu al seriei celor de la Nadeo, va beneficia de o sesiune de testare beta deschisă la finele acestei săptămâni. Acesta open beta test se va desfăşura pe consolele PlayStation 4 şi Xbox One, toţi doritorii având posibilitatea să descarce clientul, prin intermediul PlayStation Store şi Xbox Games Store, începând cu 18 martie 2016, ora 15:00 (ora României). Beta testul va rămâne deschis până pe 21 martie, ora 15:00.

TrackMania Turbo este primul joc al seriei special construit pentru noile console, creaţia celor de la Nadeo urmând să incorporeze 200 de trasee, împărţite între patru medii de joc diferite, fiecare cu propriul stil. Nu va lipsi nici editorul de circuite noi, iar cursele vor putea fi abordate în multiplayer local split screen sau online, Nadeo promiţând numeroase moduri de joc.

TrackMania Turbo va fi lansat pe 24 martie 2016, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One şi PC.

Urmărește Go4Games.ro pe Google News