Trailblazers, dezvăluit în mod oficial

Autor: Cosmin Aionita | 22.02.2018
Trailblazers, dezvăluit în mod oficial

Proaspăt înfiinţatul studio independent Supergonk (format din foşti membri ai Codemasters, Bizarre Creations şi Lionhead) a anunţat Trailblazers, un joc de curse arcade cu o formulă aparte. Pe scurt, Trailblazers pune accentul pe lucrul în echipă, cursele fiind concepute drept întreceri între două echipe a câte trei concurenţi fiecare.

Marea deosebire dintre Trailblazers şi restul titlurilor de gen este posibilitatea de a marca ruta ideală a circuitelor, „vopsind-o” în culoarea propriei echipe. Coechipierii ce vor aborda apoi această trasă vor beneficia de un spor evident de viteză. Evident, oponenţii pot vopsi, la rândul lor, peste marcajul iniţial, având astfel posibilitatea de a schimba soarta întrecerii.

Jucătorii vor avea de ales dintr-o distribuţie bogată de vehicule şi piloţi, pornind de la oameni, trecând prin roboţi şi ajungând chiar şi la extratereştri, unii mai pricepuţi în ceea ce priveşte marcarea trasei ideale, alţii specializaţi pe atingerea de viteze cât mai mari folosind rutele „vopsite” de coechipieri.

În privinţa modurilor de joc, cei de la Supergonk promit o experienţa completă: pe lângă întrecerile online, vom beneficia de multiplayer local prin splitscreen, precum şi de un Story Mode pentru adepţii campaniilor single player.

Trailblazers se află în dezvoltare pentru PlayStation 4, Xbox One, Nintendo Switch şi PC.

Trailblazers

TrailblazersTrailblazers

Urmărește Go4Games.ro pe Google News