Vrei toate maşinile din NFS: The Run? Ai nevoie de un PS3…

| 15.11.2011
Vrei toate maşinile din NFS: The Run? Ai nevoie de un PS3…

Electronic Arts deja anunţase că doar ediţia limitată a jocului Need for Speed: The Run va beneficia de trei maşini exclusive: Chevrolet Camaro ZL1, Lamborghini Aventador şi Porsche 911 Carrera S. Pe lângă aceşti trei bolizi, se pare însă că jocul celor de la EA Black Box conţine şi alte „surprize”.

Din păcate, aceste „surprize” sunt rezervate doar deţinătorilor de console PlayStation 3, ediţia de PS3 a lui NFS: The Run oferind nu mai puţin de şapte maşini dedicate exclusiv acestei platforme. Este vorba despre următoarele modele:

• Bugatti Veyron Super Sport
• Hennessey Venom GT
• GUMPERT apollo s
• Lamborghini Countach QV5000
• Koenigsegg Agera R
• Lexus LFA
• Porsche Carrera GT

NFS: The Run

NFS: The Run

Aceste maşini nu vor apărea în celelalte versiuni ale jocului (Xbox 360 şi PC). De asemenea, cei care doresc să achiziţioneze versiunea de PC a jocului, ar trebui să arunce un ochi pe cerinţele de sistem ale lui NFS: The Run, deloc prietenoase cu computerele mai vechi.

Need for Speed: The Run se va lansa în Europa pe 18 noiembrie 2011.

Urmărește Go4Games.ro pe Google News