Heroes VI la Gamescom 2011: demo, trailer şi imagini noi!

| 19.08.2011
Heroes VI la Gamescom 2011: demo, trailer şi imagini noi!

Ubisoft a ales Gamescom 2011 pentru a oferi o sumedenie de surprize fanilor jocurilor de strategie plasate în universul Might & Magic. Astfel, jocul downloadabil Might and Magic Clash of Heroes, anunţat în trecut doar pentru Xbox 360 şi PlayStation 3, urmează să fie lansat şi pe PC.

Adevărata vedeta a show-ului a fost însă, după cum era de aşteptat, Might & Magic Heroes VI, cel mai nou episod al uneia dintre cele mai iubite serii de strategii pe ture. Cu ocazia Gamescom 2011, Ubisoft a lansat un nou trailer pentru acest joc, pe care-l puteţi urmări în continuare, precum şi o serie nouă de imagini, ce pot fi admirate în galeria de mai jos.

Surpriza cu adevărat placută a fost însă lansarea versiunii demonstrative a lui Might & Magic Heroes VI, apărută la timp, în ciuda amânării jocului (Heroes VI era programat iniţial pentru septembrie, însă lansarea a fost decalată cu o lună, pentru a rezolva problemele raportate de fanii ce au încercat versiunea beta a jocului). Demo-ul Heroes VI, care oferă acces la trei scenarii, dintre care unul poate fi jucat şi multiplayer hotseat, poate fi descărcat şi de pe Go4games.ro, dimensiunea acestuia depăşind 4GB.

Might & Magic Heroes VI va fi lansat pe 13 octombrie 2011, exclusiv pentru PC.