Two Point Hospital – dată de lansare şi trailer nou

Autor: Cosmin Aionita | 19.07.2018
Two Point Hospital – dată de lansare şi trailer nou

SEGA şi Two Point Studios ne-au făcut o surpriză, confirmând că jocul Two Point Hospital va fi lansat mai devreme decât era anticipat. Astfel, deşi iniţial fusese programat pentru toamna acestui an, Two Point Hospital va sosi mai devreme, jocul urmând să fie lansat pe 30 august 2018.

Cu această ocazie, a fost lansat şi un nou trailer pentru joc, pe care îl puteţi urmări mai sus, şi a fost pornită şi campania de precomenzi pentru Two Point Hospital. Jocul poate fi achiziţionat prin intermediul Steam, cei care aleg să plaseze o precomandă beneficiind de o reducere de 10% faţă de preţul complet (31,49€ în loc de 34,99€).

Two Point Hospital va combina elementele de simulator economic şi strategie cu umorul caracteristic vechiului Theme Hospital: povestea jocului vorbeşte despre boala imaginară „light-headedness”, pentru eliminarea căreia autorităţile deschid clinicile De-Lux în Two Point County. Pe care, în mod evident, va trebui să le gestioneze jucătorul aşa cum se pricepe mai bine.

Two Point Hospital va fi lansat pe 30 august 2018, în exclusivitate pentru PC, Mac şi Linux, prin intermediul Steam.

Two Point Hospital

Urmărește Go4Games.ro pe Google News