Secrete militare chineze, publicate pe forumul jocului video War Thunder

Autor: Adrian Popa | 03.06.2022
Secrete militare chineze, publicate pe forumul jocului video War Thunder
Tanc Type 99 (Foto: Wikimedia)

Informații secrete ale armatei chineze au fost partajate pe forumurile jocului video War Thunder de un utilizator. În titlul free-to-play, dezvoltat de Gaijin Entertainment, jucătorii conduc în luptă tancuri sau pilotează avioane militare.

Informațiile conțin detalii despre un proiectil anti-tanc, modelul DTC10-125, folosit de blindatele Beijingului.

Imaginea, în care apare un document, a fost ștearsă destul de repede de pe forum, dar nu înainte că unii utilizatori să o salveze și să o publice pe alte platforme online.

Se pare că un fan al jocului a fost deranjat de faptul că dezvoltatorul nu a reprodus cum trebuie în War Thunder calitățile proiectilului folosit de China, așa că a publicat informațiile pentru a-și susține punctul de vedere.

Citește și: Wargaming, compania din spatele popularului World of Tanks, se retrage din Rusia și Belarus

Publicația UK Defense Journal transmite că lista caracteristicilor tehnice ale proiectilelor DTC10-125 era cunoscută, dar incidentul recent, în care a fost furnizată o imagine ce conține ceea ce pare a fi un document oficial, alături de elementul de penetrare din tungsten al armei, confirmă aceste informații.

Imaginea care conține informații despre proiectilul DTC10-125. (Foto: UK Defense Journal)

DTC10-125 este un proiectil de mare viteză, cu diametru de 125 mm, care nu conține explozibil. Rolul lui este să penetreze armura altor vehicule blindate. Interiorul acestora este devastat de elementele rezultate în urma impactului. DTC10-125 este folosit de tancurile chineze Type 96 și Type 99.

Gaijin a șters informațiile și i-a rugat pe utilizatori să nu mai publice astfel de date. Cei care fac acest lucru pot fi acuzați, în multe state, de înaltă trădare. În China cei găsiți vinovați sunt, de obicei, condamnați la moarte.

Nu este prima dată când informații militare secrete ajung pe forumurile War Thunder. În iulie 2021, date despre tancul britanic Challenger 2 au ajuns pe platformă, iar în decembrie au fost publicate informații despre tancul francez Leclerc.

Urmărește Go4Games.ro pe Google News