Fear the Spotlight, joc gratuit oferit de Epic Games Store

Autor: Cosmin Aionita | 27.10.2025
Fear the Spotlight, joc gratuit oferit de Epic Games Store
Foto: Blumhouse Games

Epic Games Store continuă și pe parcursul anului 2025 să ofere jocuri gratuite pentru PC în fiecare săptămână. Astfel, până la data de 30 octombrie 2025, la ora 18:00, puteți revendica în mod gratuit jocul Fear the Spotlight. Odată revendicat, acesta va putea fi descărcat și jucat oricând doriți prin intermediul clientului Epic Games Launcher.

Fear the Spotlight este o aventură horror atmosferică, redată din perspectivă third-person, ce ascunde o poveste tulburătoare. Vă veți strecura în școală după ore împreună cu Vivian și Amy, veți supraviețui unei ședințe de spiritism care a luat-o razna, veți rezolva puzzle-uri tactile și, orice ați face, feriți-vă de reflector…

Liceul Sunnyside ascunde o istorie întunecată. Când Vivian pătrunde pe coridoarele pustii pentru a participa la o ședință de spiritism cu rebela Amy, ajunge brusc singură, la mila unui monstru care bântuie pe holuri. Vivian trebuie să-i evite privirea, să-și găsească prietena și să descopere adevărul tulburător, marcat de o tragedie sângeroasă petrecută cu decenii în urmă.

Fear the Spotlight este descris drept o scrisoare de dragoste stranie adresată experiențelor horror clasice din anii ‘90, punând accent pe o poveste bogată, rezolvarea de puzzle-uri și o atmosferă tensionată. Producătorii îl recomandă drept jocul narativ horror perfect pentru începătorii în acest gen.

Jocul poate fi revendicat gratuit, doar până pe 30 octombrie 2025, la ora 18:00, prin intermediul Epic Games Store accesând acest link https://store.epicgames.com/en-US/p/fear-the-spotlight-97656f și apoi selectând butonul marcat “Get”.

Urmează două jocuri gratuite

Epic Games își va continua inițiativa de a oferi jocuri gratuite și pe parcursul acestei săptămâni, cu încă două astfel de titluri: Bendy and the Ink Machine și Five Nights at Freddy’s: Into the Pit.

Până pe 30 octombrie 2025, la ora 18:00, puteți revendica jocul Fear the Spotlight fără niciun cost suplimentar, de pe Epic Games Store.

Sursa: Epic Games Store

Urmărește Go4Games.ro pe Google News