Yoshi and the Mysterious Book Review: să ne jucăm de-a descoperirea

Yoshi a fost mereu o prezență aparte în universul Nintendo. Nu este eroul care salvează lumea cu dramatism și nici personajul care se împinge în față cu ambiție. Yoshi este mai degrabă acel tip de protagonist care îți dă voie să te uiți în jur, să încetinești ritmul și să observi ce se întâmplă. Iar de la apariția sa în ceea ce mulți numesc cel mai bun joc Mario din lumea asta – Super Mario World –, dinozaurul verde a câștigat teren tot mai mult.

Yoshi and the Mysterious Book duce ideea asta mai departe, într-un mod care schimbă ușor perspectiva. De data asta, jocul nu mai vrea să fie doar un platformer relaxat, ci o experiență de explorare care se simte ca o carte ilustrată în mișcare. Mi-a amintit de unul dintre cele mai frumoase jocuri 3D jucate pe PlayStation VR: Moss.

Apoi, nu este genul de joc care te prinde prin poveste sau prin răsturnări de situație. De fapt, povestea există mai mult ca un pretext elegant, aproape discret. Mr. E, o carte vie, apare pe Yoshi’s Island fără memorie, iar paginile lui sunt goale, ca și cum cineva ar fi șters tot ce era important din ele. În loc să îți explice prea mult, jocul te aruncă direct în ideea asta și te lasă să o înțelegi din mers: trebuie să refaci lumea prin observație, nu prin confruntare.

Apar și Bowser Jr. și Kamek, dar nu în rolurile lor clasice de „amenințare” sau „antagonist principal”. Sunt mai degrabă prezențe care plutesc prin poveste, ca niște ecouri familiare într-o lume care nu mai funcționează după regulile obișnuite ale conflictului Nintendo. Totul e mai difuz, mai calm, cu accentul pus pe explorare decât pe confruntare.

Gameplay-ul te învață să te uiți de două ori

Ce face jocul interesant nu e platforming-ul în sine, ci modul în care te obligă să gândești în termeni de observație. Fiecare creatură din lumea lui Mr. E devine un mic experiment, în sensul că nu există un singur mod corect de a interacționa cu ele, iar progresul vine din încercări repetate, uneori banale la suprafață, dar surprinzător de satisfăcătoare în execuție. Numai eu știu cât m-am chinuit să găsesc creatura aia mică printre umbrele din zona narciselor nebune.

Întrebările sunt simple, dar devin rapid centrul experienței, de genul: ce se întâmplă dacă îl mănânci? dacă îl lovești? dacă îl ignori complet? dacă îl pui în contact cu altceva? Jocul nu îți spune direct ce să faci, dar nici nu te lasă complet în derivă. Îți creează un spațiu în care curiozitatea devine motorul principal, iar dacă te blochezi, atunci ai în carte varianta să cumperi niște indicii, pe sistemul sună un prieten.

La început, poate părea că există o anumită repetiție în structură. În fond, tot descoperi lucruri despre creaturi și plante sau flori, dar diferența reală vine din modul în care fiecare habitat schimbă subtil regulile nescrise ale lumii. Nu e niciodată aceeași experiență de la un capitol la altul, chiar dacă la suprafață mecanica pare similară.

O lume desenată înainte să existe

Vizual, jocul este probabil una dintre cele mai coerente expresii artistice din seria Yoshi. Totul pare desenat de mână, ca și cum cineva ar fi deschis un caiet de schițe și desenele ar fi prins viață fără să își piardă textura originală. Există un amestec de creion, acuarelă și animație ușor imperfectă, dar tocmai acea mică imperfecțiune îi dă identitate. Mi-am amintit de precedentul joc, Yoshi’s Crafted World, unde aveai impresia că te afli într-o lume plușată, de catifea.

Fiecare habitat din paginile lui Mr. E nu funcționează doar ca nivel, ci ca o stare vizuală diferită. Unele zone sunt mai luminoase, mai deschise, altele mai dense sau mai fragmentate, dar toate păstrează aceeași senzație, că nu te afli într-un joc clasic, ci într-o carte care a decis să se miște, iar aici e meritul Nintendo: artiștii grafici fac o treabă minunată. Și partea interesantă e că nu devine niciodată obositor vizual, nu încearcă să impresioneze prin detalii tehnice sau realism, ci prin coerență artistică.

Progresul este lent, dar intenționat

Structura jocului este destul de clară, adică descoperirile îți dau puncte, punctele deblochează noi capitole, iar fiecare habitat completat îți deschide posibilitatea de a reveni cu obiective suplimentare. Există și Smiley Flowers și token-uri, dar ele nu sunt puse acolo ca să complice lucrurile, ci mai degrabă ca să ofere un strat opțional pentru cei care vor să aprofundeze.

Jocul nu te împinge niciodată să te grăbești, chiar și când sistemele de progres sunt clare, ritmul rămâne lent și controlat. Nu există senzația de presiune, iar asta schimbă complet modul în care percepi explorarea. Campania principală durează în jur de 10 – 12 ore, dar nu este genul de joc pe care îl „bifezi” și gata. Este construit în așa fel încât să te întorci în zone, să mai încerci lucruri, să mai observi detalii pe care le-ai ratat, chiar asta îți cere și gameplay-ul.

Deși Yoshi and the Mysterious Book este în mod clar construit în jurul relaxării, există câteva secvențe care ies din acest tipar. Sunt momente mai stricte, unde greșelile nu sunt complet ignorate și unde trebuie să fii mai atent decât de obicei. Nu sunt multe, dar există și au un efect interesant, îți reamintesc că lumea asta, oricât de blândă pare, are totuși reguli. Aceste momente nu schimbă direcția jocului, dar îl nuanțează suficient cât să nu devină monoton.

În loc de concluzie

Yoshi and the Mysterious Book este, în esență, un joc despre răbdare și curiozitate, care nu încearcă să fie spectaculos în sensul clasic, nu îți cere reflexe sau performanță și nu îți construiește tensiune artificială. În schimb, îți oferă un spațiu în care poți să explorezi fără să fii împins din spate și este foarte bun pentru cei mici, dacă știu un pic de engleză. Este mai aproape de o carte ilustrată interactivă decât de un platformer tradițional, iar asta îi definește atât punctele forte, cât și limitele. Pentru unii va fi prea calm, prea lent sau prea simplu; pentru alții, cum e cazul meu, exact asta îl face să funcționeze. Pe lumea asta avem nevoie și de altceva în afară de jocuri hardcore, soulslike-uri sau roguelike-uri.