The Sinking City 2 Review: un Resident Evil lovecraftian

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Știți sindromul gamer-ului care cumpără zeci (sau poate chiar sute) de jocuri disponibile la prețuri reduse, însă nu apucă mai niciodată să se bucure de această bibliotecă de titluri strânse pe Steam sau alte platforme similare? Cam aici s-a încadrat primul The Sinking City pentru mine: m-a atras conceptul de horror lovecraftian atunci când am cumpărat jocul, nici nu mai știu exact când, însă, din varii motive, n-am apucat niciodată să trec de secvențe introductivă a jocului. În schimb, cu ocazia unui Steam Next Fest recent, am avut ocazia să încerc demo-ul pentru The Sinking City 2, care a reușit să mă prindă suficient pentru ca, în momentul lansării versiunii finale, să-i asaltez pe cei de la Frogwares cu cereri pentru un cod de review.

Mai pe înțelesul tuturor, da, puteți juca liniștiți The Sinking City 2 fără să aveți vreo tangență cu primul titlu al seriei. Și asta pentru că Frogwares a hotărât, pentru această continuare, să schimbe aproape complet macazul și să țintească o experiență veritabilă de survival horror, spre deosebire de primul joc, unde conta mai mult investigația și rezolvarea de cazuri. Iar când scriu “survival horror”, voi puteți citi “Resident Evil”. Pentru că The Sinking City 2 este, de fapt, ceea ce am putea numi o clonă de Resident Evil. Una reușită, din fericire.

Un Resident Evil care mai șchioapătă

Cei de la Frogwares au avut grijă să reproducă perspectiva third person din titlurile recente ale seriei RE, modul în care apar, se mișcă, reacționează și atacă anumiți inamici (în special cei umani), o parte din arsenal, inventarul și gestiunea acestuia, structura și design-ul de nivel, precum și să adauge un sistem de crafting rudimentar, dar suficient pentru a obține muniție și consumabile suplimentare. Și, în mare parte, funcționează exact cum te-ai aștepta: navighezi medii de joc întortocheate, întunecoase, apăsătoare, în căutarea de item-uri sau chei care deblochează următoarea parte de nivel, în timp ce zombălăi deloc prietenoși (precum și alte creaturi “binevoitoare”) îți iau urmele prin aceste veritabile labirinturi ale morții.

Consulți harta pentru a determina care este următorul obiectiv, inventarul pentru a vedea ce muniție mai ai la dispoziție, faci o cruce cu limba în gură și pleci la drum. Și, cu anumite întreruperi atmosferice, cauzate fie de puzzle-uri, de înfruntări cu boși sau secvențe cinematice surprinzător de ok realizate, repeți formula până la sfârșit.

Tot acest drum nu este lipsit de oarecare probleme, fiind evident faptul că un studio precum Frogwares (care, deși experimentat, a dezvoltat acest titlu în vreme de război în Ucraina) nu a avut la dispoziție resursele unui gigant precum Capcom). Astfel, experiența de joc nu este nici pe departe la fel de lină precum în titlurile Resident Evil recente. Dacă te crezi vreun Leon Kennedy și încerci să dobori toți inamicii din The Sinking City 2, vei ajunge rapid hrană pentru viermi (mai ales că orașul este plin de așa ceva). În schimb, trebuie să evaluezi situațiile, una câte una, să vezi dacă merită să irosești muniția și așa puțină pe orice zombie sau dacă nu este mai bine pur și simplu să fugi.

În practică însă, această abordare nu funcționează mereu așa cum ți-ai dori: te blochezi printre obiecte de decor, în anumite capcane sau pur și simplu adversarii te înconjoară și nu ai altă variantă decât lupta. Și, mai ales spre începutul jocului, nu ai suficientă muniție, trebuie să prioritizezi țintele și, la nevoie, pur și simplu să încerci evitarea adversarilor, pe cât posibil. Impresia cu care rămâi este, astfel, că nivelul de dificultate normal (implicit) din The Sinking City 2 este echivalentul unui hard sau expert de prin alte jocuri similare, dovedindu-se destul de frustrant în mult prea multe ocazii.

Dacă scazi dificultatea cu o treaptă, se mai reglează lucrurile, însă personajul principal devine aproape invulnerabil la majoritatea atacurilor inamice. Cred ca nu este prea târziu pentru ca Frogwares să revină asupra câtorva dintre parametrii care definesc secvențele de luptă din joc, în încercarea de a finisa aceste niveluri de dificultate. De asemenea, am văzut lume care se plângea, pe Steam, de precizia țintirii atunci când este folosit un controller. N-am întâmpinat asemenea probleme, parcurgând întregul joc cu mouse și tastatură.

Experiență cu personalitate proprie

Și totuși, The Sinking City 2 nu merge doar pe formula Resident Evil, jocul având destulă personalitate proprie. Spre exemplu, în timp ce seria celor de la Capcom ne amenință cu zombies și tot felul de viruși capabili de a fi transformați în arme biologice, The Sinking City 2 merge apăsat în direcția horror-ului de origine cosmică, popularizat de H.P. Lovecraft. Protagonistul și iubita sa, mari amatori de experiențe supranaturale, fac o greșeală în timpul uneia dintre “expedițiile” acestora, femeia căzând la pat cu un soi de boală misterioasă. În încercarea de a-ți salva dragostea, vei cutreiera o versiune inundată a orașului Arkham în lung și în lat, în căutarea leacului pentru femeia iubită.

Iar prima jumătate a jocului chiar pune niște efort în evidențierea orașului, deja acoperit de ape, pe care trebuie să le parcurgi la bordul unei bărci, de la un punct de interes la următorul. Oarecum similar cu porțiunile deschise dintr-un joc precum The Last of Us Part II, însă cu locații individuale mult mai dezvoltate și alambicate. Din păcate, după jumătatea poveștii, producătorii uită de tot această formulă a lumii de joc deschise, The Sinking City 2 devenind o experiență cât se poate de liniară din acel moment.

Aminteam că acest al doilea joc al seriei a îmbrățișat rețeta survival horror, în timp ce primul se axa pe investigații și rezolvarea de cazuri. Ei bine, ambele există și acum, sub forma unor indicii le dobândești pe măsură ce avansezi și pe care, la nevoie, le poți conecta între ele pentru a obține răspunsurile la anumite întrebări sau pentru a debloca vreo cale ascunsă. Am înțeles că sunt vreo opt astfel de cazuri opționale de rezolvat, acestea fiind recompensate prin diferite feluri de bonusuri pentru protagonist, nefiind însă vitale pentru progresul din povestea principală.

La finalul jocului, cu toate cazurile acestea rezolvate, contorul in-game va indica aproximativ 10-12 ore de gameplay (probabil mai aproape de 14-15 dacă iau în calcul și situațiile în care am murit și am încărcat salvările precedente).

Arată și se aude bine

Tehnic vorbind, The Sinking City 2 a fost realizat cu ajutorul motorului grafic Unreal Engine 5 și, folosind setările Ultra, rezoluția 4K, NVIDIA DLSS activat cu presetul Quality și opțiunea de Frame Generation 2X, am obținut, pe sistemul de test listat mai jos, un framerate de aproximativ 120 de cadre pe secundă, arhisuficient pentru a rula un astfel de joc în cele mai bune condiții, inclusiv Ray Tracing, acolo unde există.

• Procesor: AMD Ryzen 7 9800X3D 8-core
• Placă video: PNY GeForce RTX 5800 16GB OC
• Placă de bază: GIGABYTE AORUS B850 ELITE WI-FI 7 ICE
• Memorie RAM: Kingston Fury 64GB DDR5-6000
• Răcire: GIGABYTE AORUS WATERFORCE X II 360
• Stocare: Kingston FURY Renegade G5 PCIe Gen 5 2TB
• Sursă: GIGABYTE GP-UD1000GM PG5 80+ Gold 1000W
• Monitor: GIGABYTE M28U UltraHD 4K

Iar grafica, în general, este de calitate, fiind însă evident că nu a fost buget de actori care să fie scanați și reproduși în joc, producătorii optând pentru niște figuri umane oarecum stilizate. Per total însă, apa din belșug, aceste personaje, monștrii și arhitectura specifică anilor ’20 conferă un look aparte jocului, care m-a și convins să fac trecerea de la versiunea sa demo la cea completă. Și vocile personajelor sunt interpretate bine, chiar dacă nu avem de-a face cu un subiect prea original. Per total, The Sinking City 2 punctează neașteptat de bine când vine vorba de prezentare audio-vizuală.

Concluzie

Mi-a plăcut The Sinking City 2? Chiar mult, în limitele în care eram conștient că nu am de-a face, nici pe departe, cu o experiență atât de finisată precum cele din noile titluri Resident Evil. Pe de altă parte, jocul demonstrează că nu ai nevoie de bugete de sute de milioane de euro sau de echipe împrăștiate pe tot globul pentru a lansa un joc horror de calitate. Cu un gameplay ce mai are niște sughițuri ici-colo și cu un nivelul grafic neașteptat de bun, The Sinking City 2 are suficientă “personalitate” pentru a ieși din umbra seriei Resident Evil și, de ce nu, pentru a o concura cu succes.